Deputat Maria Gabriela Horga (PNL): Am reușit mai eliminăm o parte din birocrație

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 24-06-2021

Actualizat: 24-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

Deputatul Maria Gabriela Horga anunță că a reușit prin amendamentele depuse alături de colega ei Diana Morar să mai elimine o parte din birocrație la nivelul Oficiului Registrului Comerțului:

”Eliminarea birocrației și digitalizarea sunt instrumente prin care putem îmbunătăți viața românilor.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat o serie de amendamente pe care le-am depus, împreună cu colega mea Diana Morar, la proiectul de Lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind măsuri în domeniul registrului comerţului (195/2020), în sensul simplificării unor activități.

Pentru simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului, Oficiul Registrului Comerțului transmite autorităților competente în domeniul autorizării funcţionării, doar pe cale electronică:

-informaţii din declaraţiile-tip pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurarea a activităţii pentru sediul social/profesional şi/sau sedii secundare

-datele de identificare ale persoanelor înregistrate, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerţului.

Nu se mai transmit și copiile declarațiilor-tip ca până acum.”, susține deputatul PNL pe pagina de socializare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri