Principiul de bază al acestui demers legislativ este plafonarea pentru șase luni a prețului, la o medie pe ultimele șase luni de la momentul intrării în vigoare a legii. De asemenea, urmează să fie creat un fond special la Ministerul Energiei, cu rolul de a compensa pierderile la furnizori. Acest cont va fi alimentat de către bugetul de stat, o parte, iar cealaltă parte de către sumele luate de la producătorii de energie, respectiv 50% din profitul fiscal declarat, susține deputatul PSD Cristina-Elena Dinu.
„PSD atrage atenția guvernului incompetent al dreptei că plafonarea prețului la energia electrică reprezintă o soluție temporară, iar în paralel executivul trebuie să rezolve cu adevărat această problemă spinoasă, nu să tragă de timp inutil. În realitate, reprezentanții puterii au lăsat piața liberă exact în cel mai prost moment cu putință, atunci când producția națională este mult sub necesar, iar piața a ajuns în derivă. Avertizăm, de asemenea, decidenții guvernamentali că trebuie să demareze investițiile necesare pentru a scoate țara din această criză pe care tot ei au creat-o. Îndeosebi, guvernul trebuie să redeschidă Complexul Energetic de la Mintia, care produce 1200 de megawați, precum și cele de la Iernut și Tarnița-Lăpușeni, inclusiv în considerarea faptului că, anul viitor, vor intra în revizie și cele două grupuri ale Centralei nucleare Cernavodă, ceea ce înseamnă că deficitul de energie electrică se va accentua”, susține aceasta.
Ea precizează că este evident că nici PSD nu poate avea o soluție miraculoasă prin care să îndrepte peste noapte această situație creată de actuala guvernare. Soluțiile de a evita ca România să intre într-o criză de proporții trebuiau luate până acum de către guvern, momentul fiind tardiv, dar nu imposibil în soluționarea problemelor ridicate de această majorare.
„În cazul în care, în acest domeniu vital, guvernul va scăpa și mai mult lucrurile de sub control, efectele economice și sociale, în următorii ani, vor fi dezastruoase pentru România și pentru fiecare cetățean în parte. Prețurile tuturor produselor finite și subproduselor vor înregistra creșteri mult mai mari decât cele existente, prin înglobarea prețului exagerat al energiei electrice. Acest bulgăre de zăpadă va paraliza întreaga economie românească, fiind eliminată orice sferă de competitivitate, produsele de strictă necesitate vor ajunge să coste enorm, ceea ce va afecta în mod exponențial viața de zi cu zi a românilor. Dacă guvernul va pierde această ultimă oportunitate de a regla situația, redresarea ulterioară a României de a intra pe piețele internaționale va fi extrem de dificilă. Nivelul de suportabilitate al românilor este oricum din ce în ce mai scăzut, traiul acestora fiind din ce în ce mai dificil și mai scump, în timp ce preocuparea primordială a actualilor guvernanți este de a se bate pe putere și sfere de influență, întorcând practic spatele populației”, potrivit Cristinei Dinu.