Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul Cristina Elena Dinu, PSD: Manifest pentru drepturile femeilor, o strategie complexă pentru reducerea tuturor formelor de abuz împotriva româncelor

arhiva personala
Elena Dinu

Lansarea strategiei-document „Manifest pentru drepturile femeilor”, chiar în Săptămâna Drepturilor Femeilor, 1 – 8 Martie 2023, reprezintă încununarea multiplelor inițiative adoptate în ultimul an de către conducerea PSD a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și a doamnei ministru Gabriela Firea, în scopul diminuării fenomenului neliniștitor al violențelor comise împotriva femeilor.

Din păcate, asistăm la o recrudescență a tuturor tipurilor de abuzuri ale căror victime sunt, în cvasi-majoritate, femei, iar pasivitatea fiecăruia dintre noi nu face decât să agraveze aceste acțiuni înfiorătoare pentru foarte multe doamne și domnișoare.

Este o realitate că femeile din România sunt încă discriminate, izolate, plătite prost, dezavantajate și de prea multe ori victime ale violenței domestice, un fapt de neconceput în anul 2023. Situația deplorabilă în care am ajuns din acest punct de vedere este reflectată și de locul 26 din 27 pe care îl ocupăm în Europa în clasamentul realizat de Institutul European pentru Egalitate de Gen. Mai mult decât atât, șase din zece români consideră că rolul unei femei este la cratiță, în bucătărie, să fie casnică și să aibă grijă de copii, și nu ca participant egal și activ în toate procesele legate de viața familială, profesională și socială.

În aceste condiții, era nevoie de „Manifest pentru drepturile femeilor”, ca o legitimare a acțiunilor pe care statul român, prin MFTES, le efectuează în vederea reducerii tuturor formelor de violență îndreptate împotriva vieții și liniștii femeilor, fie că sunt fizice, sexuale, emoționale, psihice sau sociale, atât în familie, cât și la locul de muncă.

Este nevoie ca fiecare român, fie femeie, fie bărbat, să conștientizeze că perpetuarea acestor cazuri este extrem de dăunătoare, nu doar pentru victimele abuzurilor, ci și pentru întreaga noastră societate, în ansamblu.

Din aceste considerente, inițiativa PSD își propune crearea unui front comun la nivel național, care să conștientizeze atât drepturile femeilor, cât și să adopte măsurile de rigoare ce se impun în vederea respectării acestora și a reducerii fenomenului îngrijorător al violenței, efectele acestuia fiind, de cele mai multe ori, devastatoare nu doar pentru victime, ci și pentru copii.

Avem nevoie de o strategie conjugată, a noastră, a tuturor, pentru a face tot ceea ce trebuie în scopul respectării drepturilor femeilor și a-i face să înțeleagă pe potențialii agresori că viața româncelor nu se desfășoară după bunul plac al cuiva, ci este inalienabilă.

Femeile sunt obligate să arate tuturor că sunt puternice, că reprezintă piloni de bază ai dezvoltării durabile a societății. Pentru realizarea acestor deziderate, este nevoie de susținerea și încurajarea femeilor de a ocupa poziții de conducere, normalizarea prezenței femeilor în domeniile dominate cu preponderență de bărbați, precum și de promovarea corectă a egalității de șanse. De asemenea, trebuie să promovăm și să stimulăm permanent egalitatea de șanse între femei şi bărbați, eliminarea discriminării de gen, prin campanii de informare, activități publice, lobby, educație și cercetare pe teme precum violența domestică și sexuală, traficul de ființe umane sau stereotipurile de gen.

„Manifest pentru drepturile femeilor” trebuie să fie manifestul fiecărei femei, pentru că româncele pot și merită mai mult.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.