Deputatul Elena Dinu: PSD se opune categoric creșterii vârstei de pensionare

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 21-03-2023

Actualizat: 21-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: arhiva personala

PSD se opune în mod categoric creșterii obligatorii a vârstei de pensionare, poziție pe care am avut-o de fiecare dată când acest subiect a fost supus dezbaterii publice. În opinia noastră, o potențială majorare a vârstei de pensionare trebuie armonizată cu speranța de viață a populației, care în România este încă mult sub media Uniunii Europene, transmite deputatul PSD Elena Dinu.

Pensionarea la 70 de ani e numai opțională

Posibilitatea românilor de a rămâne în câmpul muncii până la împlinirea vârstei de 70 de ani, respectiv câțiva ani după ajungerea la vârsta standard de pensionare, există și în prezent, constituind un drept al tuturor celor care doresc acest lucru. Dreptul la muncă este garantat de Constituție pentru toți cetățenii, deci și pentru pensionari.

Prevederea din Planul Național de Redresare și Reziliență, conform căreia România este obligată să adopte creșterea „opțională” a vârstei de pensionare până la 70 de ani, a fost inserată de guvernul PNL-USR, dar reprezintă, în accepțiunea noastră, o inepție neconstituțională. Dacă intenția celor care au inclus respectivul jalon în PNRR a fost de a-i determina forțat pe cei ajunși la vârsta pensionării să renunțe la pensie pentru a putea munci, atunci vorbim în mod concludent de un aspect total neconstituțional, care nu are cum să fie aplicat.

PSD susține că interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată doar celor care se pensionează anticipat, iar apoi se angajează, dovedind astfel că pensionarea anticipată nu a fost justificată.

PSD apreziează că toate dezbaterile privind creşterea vârstei de pensionare trebuie tranşate de coaliția de guvernare înainte de a determina alte îngrijorări pentru români. PSD nu susţine o astfel de măsură, deoarece nu este cazul să punem o presiune şi mai mare pe salariaţi.

Din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din poverile fiscale de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită așa cum se cuvine.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri