Deputatul PSD Lucian Simion este convins că propunerea legislativă privind acordarea unui ajutor de minimis în acvacultură va fi adoptată de Parlament şi speră să identifice formula legislativă cea mai potrivită pentru acordarea unor facilităţi şi în piscicultură. Propunerea legislativă a parlamentarului tulcean privind ajutorul de minimis în acvacultură vizează acordarea de la bugetul de stat a unor subvenţii de până la 40% din costul standard al utilajelor, echipamentelor, puietului şi reproducătorilor utilizaţi în afaceri, conform Agerpres.
"Proiectul a fost lucrat în Ministerul Agriculturii şi a fost asumat de deputaţii şi senatorii PSD, iar ca atare, cu siguranţă va avea un aviz pozitiv. Trebuie să aibă însă şi un aviz favorabil de la Comisia Europeană", a declarat joi, în timpul unei conferinţe de presă, deputatul Simion.
Parlamentarul social-democrat a mai spus că proiectul de lege a fost depus luna trecută în Senat şi că, alături de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Horia Teodorescu, va participa luna viitoare la o nouă întâlnire organizată la Ministerul Agriculturii pe tema subvenţiilor în piscicultură.
"La nivelul pisciculturii, am avut mai multe intenţii de a crea nişte facilităţi pentru pescari în prohibiţie şi am analizat cele mai bune variante pentru acordarea de despăgubiri pe anumite sezoane de interzicere a unor specii, dar nu avem încă o formă finală a unei asemenea variante", a mai spus deputatul PSD.
Lucian Simion a prezentat în timpul conferinţei de presă bilanţul activităţii desfăşurate anul trecut şi proiectele legislative prioritare pentru acest an.
De mai mulţi ani, pescarii din Delta Dunării au criticat autorităţile naţionale că au impus prohibiţia la pescuitul unor specii de peşti, fără să acorde compensaţii financiare. Primele critici au fost făcute publice după instituirea prohibiţiei pescuitului la sturioni, în anul 2006.
În ultimii ani, liderii federaţiilor de pescari au susţinut că organizaţiile de profil din statele europene primesc compensaţii financiare în perioadele în care pescarii nu au voie să-şi desfăşoare activitatea, pentru a proteja resursa piscicolă, şi au solicitat autorităţilor române acordarea unor subvenţii similare.
Comentează