Deputatul MITRALIERĂ lovește din nou - Scandal cu poliția pentru că nu purta mască

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-07-2020

Actualizat: 21-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu 'Mitralieră' a fost implicat într-un scandal cu polițiștii după ce a fost depistat că nu purta mască într-un spațiu comercial. Parlamentarul l-a înjurat pe polițist și totul s-a încheiat cu o amendă pentru deputat.

"În data de 17.07.2020, polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetățean cu privire la faptul că două persoane, bărbat și femeie, ce se aflau in interiorul unui spațiu comercial, nu poartă mască de protecție.

Citește și: Ciolacu: ‘Guvernul PNL trebuie să dubleze alocațiile și să crească pensiile cu 40%. Faceți investițiile din bani europeni’

Polițistul s-a deplasat la locație și a solicitat celor două persoane să își fixeze corespunzător mască. Femeia s-a conformat solicitării, dar bărbatul a refuzat. La momentul în care i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contraventional a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19", se precizează în comunicatul Brigăzii Rutiere.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri