Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deputatul PNL Marius Bodea: 'Echipa PSD Iaşi în frunte cu preşedintele Maricel Popa fugăriţi de ieşeni pe stradă, s-au ascuns în sediul PNL'

marius bodea

Preşedintele Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, deputatul Marius Bodea, susţine că mai mulţi reprezentanţi ai PSD, printre care şi şeful de filială, preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, s-ar fi refugiat în sediul liberalilor după ce ar fi fost fugăriţi pe stradă de ieşeni, fapt contrazis însă de liderul social democrat, potrivit agerpres.ro.

Deputatul Marius Bodea a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizată joi, că incidentul ar fi avut loc miercuri seara, când social democraţii îşi făceau campanie electorală în zona Podu Roş.

Citește și: PSD își joacă ultimele cărți- Ce se va construi în România

"Să vă povestesc o întâmplare de ieri, cum echipa PSD Iaşi în frunte cu preşedintele Maricel Popa, fugăriţi de ieşeni pe stradă, s-au ascuns în sediul PNL. Acolo, panicaţi, cu Maricel Popa, şi-au împărţit câteva pliante printre ei ca să nu se vadă penibilitatea. Evident, au fost daţi afară de colegii noştri, nu în şuturi, ci cu dragoste, din urmă. Dacă tu în oraşul tău ai ajuns să nu poţi merge pe stradă, să te ascunzi pe unde nimereşti, probabil zona Podu Roş fiind aglomerată au intrat în sediul PNL pentru că nu mai aveau pe unde să intre, mi se pare că s-a ajuns într-un moment de inflexiune. Acest lucru ar trebui să ducă la dispariţia acestui partid şi a tovarăşilor ce-l conduc", a afirmat deputatul Marius Bodea.

Citește și: Victor Ponta aruncă-n aer o viitoare alianță: Nu vom susține o asemenea formulă

Contactat telefonic, liderul PSD Iaşi, Maricel Popa susţine că este falsă povestea relatată de liberalul Marius Bodea.

"Nu am fugit la PNL. Am trecut prin faţa lor cu broşuri, cu de toate, iar doamna (deputat n.r) Gavrilă a intrat un pic pentru a-şi saluta foştii colegi, dar nu a dat-o afară nimeni. Dădea acolo în faţă pliantele şi a ieşit în faţă nu ştiu cine şi a spus 'băi, ia daţi-ne pliantele de la voi' sau cam aşa ceva. Sunt minciuni. Vor să creeze probabil o emoţie", a declarat Maricel Popa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.