DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul PSD Elena Dinu: Patriotismul nu se strigă în gura mare, ci trebuie demonstrat, în fiecare zi, de fiecare român!

arhiva personala
Elena Dinu

„A fi patriot nu este un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de ţară drept o datorie e în stare să se laude cu ea!” - astfel definea poetul George Topârceanu sentimentul de patriotism. Astăzi, la 103 ani de la înălţătorul act al Marii Uniri, cred că patriotismul românilor nu a dispărut, ba dimpotrivă. Patriotismul este, de fapt, chintesenţa unirii şi solidarităţii noastre. Important este modul în care noi, românii, ne manifestăm acest patriotism, genetic în fiecare dintre noi. Cred cu tărie că nu este suficient să ne arătăm patriotismul numai cu prilejul unor astfel de momente fundamentale pentru istoria României, precum Ziua Naţională. Pentru că, aşa cum spunea inegalabilul Mihai Eminescu, „Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut, ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară”.

Tocmai de aceea, este vital să rememorăm astăzi puterea, toleranţa şi convingerea de care au dat dovadă, în urmă cu 103 de ani, făuritorii Marii Uniri de la Alba Iulia. Ei ne-au oferit o lecţie politică şi istorică perfect valabilă şi astăzi, cea a unităţii, solidarităţii şi dârzeniei, dar care, din nefericire, a fost estompată până în zilele noastre de anii grei ai regimului comunist, când românii au fost privaţi de cel mai preţios drept – libertatea.

Astăzi, însă, avem din nou posibilitatea să demonstrăm că democraţia şi libertatea, recucerite cu curaj şi jertfă, ne pot fi folositoare pentru a intra cu adevărat în rândul ţărilor europene de primă mână. Patriotismul nu se strigă în gura mare. El trebuie demonstrat, în fiecare zi, de fiecare român. Prin gesturile, faptele, lucrurile bune făcute permanent, şi poate, mai mult în anonimat decât în lumina reflectoarelor. A fi patriot înseamnă aţi ajuta aproapele, a fi conştiincios, luptător, devotat, capabil, muncitor, competent, înţelegător. Sunt sigur că aşa suntem noi, românii, şi astfel am răzbit vicisitudinilor istoriei!

Să ne ajute Dumnezeu şi de acum înainte!

La Mulţi Ani, România!

La Mulţi Ani, români de pretutindeni!

La Mulţi Ani, dragi giurgiuveni!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.