DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Deputatul Stefan Stoica anunta ca NU a parasit PDL-ul

Stefan Stoica
El sustine ca aparitia sa pe lista pentru PMP e o greseala regratabila a ueni parti a presei. "Probabil dintr-o regretabilă eroare jurnalistică, în presă a apărut o informaţie falsă cu privire la demisia din partid a domnului deputat Ştefan Stoica şi trecerea acestuia la o alta formaţiune politică, nou înfiinţată. Informaţia este incorectă, domnul Ştefan Stoica nu a intenţionat şi nu intenţionează să facă acest lucru, conform propriilor declaraţii. Mai mult, în aceeaşi perioadă când domnul deputat Stoica, potrivit unor surse jurnalistice, apărea drept demisionar din partid, acesta se afla într-o întâlnire cu preşedintele PDL, domnul Vasile Blaga. În cursul acestei întâlniri, grupul deputaţilor PDL a discutat cu Vasile Blaga şi cu prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu despre atacarea la Curtea Constituţională a României a proiectului de revizuire a Constituţiei. Domnul deputat Ştefan Stoica este prim-vicepreşedinte al PDL Dolj şi şeful de campanie al acestei organizaţii pentru alegerile europarlamentare din acest an.", sustine un comunicat venit pe adresa redactiei venit din partea biroului de presa al deputatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.