Deputatul USR Stelian Ion a declarat miercuri că Partidul Social Democrat nu a reuşit să "îşi impună abuziv" programul pentru dezbaterea moţiunii de cenzură şi a apreciat că "se prefigurează foarte clar" că Guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare, anunță AGERPRES.
Citește și: Rareș Bogdan aruncă bomba! De ce vrea Liviu Dragnea dizolvarea PSD .
"Astăzi, în Biroul Permanent s-a stabilit o altă zi pentru citirea moţiunii şi pentru votul final. Mâine, la ora 10,00, se va citi moţiunea şi joia viitoare, la ora 10,00, se va da votul final. Încercarea PSD-iştilor de a stabili ei programul moţiunii noastre a eşuat. Astăzi a fost foarte clar că au pierdut majoritatea în Parlament - şi în Camera Deputaţilor şi în Senat. A fost un test important al nostru, al Opoziţiei, pe care l-am trecut cu brio. Se prefigurează foarte clar că Guvernul Dăncilă va cădea săptămâna viitoare şi e o chestiune doar de timp să se întâmple acest lucru", a afirmat el, la Palatul Parlamentului.
Deputatul a menţionat că preşedintele USR, Dan Barna, se află în prezent la o întrunire pe care a antamat-o cu mult timp înainte, dar că acesta va fi prezent la dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură.
Citește și: Avocatul Poporului intervine în cazul Caracal! De la Ministerul de Interne nu am primit încă răspuns
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au reunit din nou miercuri pentru a stabili calendarul moţiunii de cenzură, după ce plenul Parlamentului în care moţiunea de cenzură trebuia citită a fost suspendat ca urmare a respingerii programului de lucru şi a ordinii de zi. Iniţial, Birourile permanente reunite stabiliseră că moţiunea de cenzură va fi citită în plenul Parlamentului miercuri după-amiaza şi va fi dezbătută sâmbătă.
Comentează