Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Descoperire de excepție a cercetătorilor de la Universitatea Babeș -Bolyai - A fost găsită o nouă specie de crocodil preistoric

crocodil

O nouă specie de crocodil preistoric a fost descoperită, în Bazinul Hațeg, de cercetătorii de la Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj-Napoca, potrivit mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de UBB, informațiile despre descoperirea unui craniu de crocodilifom pitic în Bazinul Hațeg, localitatea Pui, au fost publicate de paleontologii Vlad Codrea și Marton Venczel, din cadrul Departamentului de Geologie al UBB.

„Specia descoperită aparține unei linii evolutive considerate dispărută la limita Jurasic/Cretacic (145 Ma). Craniul noului gen și noii specii pentru știință Aprosuchus ghirai (Eusuchia, Family Atoposauridae) este excepțional și tridimensional conservat. Mandibula s-a păstrat în conexiune cu craniul, iar șirurile dentare sunt aproape complete”, afirmă cercetătorii clujeni.

Până acum, localitățile din Bazinul Hațeg, precum și din întreaga Transilvanie, au furnizat în majoritatea situațiilor doar dinți izolați, fragmente de craniu sau mandibule provenind de la un atoposaurid de dimensiuni mai mari numit Sabresuchus sympiestodon de la dinții săi caniniformi, în formă de pumnal.

„O reconstituire realizată de cercetătorii universitari clujeni arată că Aprosuchus și Sabresuchus erau forme apropiat înrudite, cu origini într-o linie cunoscută din Europa odată cu Jurasicul târziu (ex. Atoposaurus, Knoetschesuchus, Alligatorium, Alligatorellus) și Cretacicul timpuriu (Theriosuchus). Noua descoperire arată că această linie a supraviețuit până la sfârșitul Erei Mezozoice, în Maastrichtian (ca. 69-70 milioane ani). Dentiția caracteristică micului crocodil Aprosuchus ghirai indică o hrană bazată pe artropode și mici vertebrate. Descoperirea completează vertebratelor pitice cunoscut din așa-numita Insulă Hațeg, ilustrând biodiversitatea remarcabilă continentală din Cretacicul terminal”, precizează cercetătorii de la UBB Cluj în comunicatul de presă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.