DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Descoperire inedită: Lectura influențează speranța de viață

Se știe că cine dorește să își prelungească speranța de viață trebuie să mănânce bine și sănătos, să facă mișcare, să nu bea prea mult și să nu fumeze. Însă un surprinzător obicei, la îndemână, ar putea prelungi viața cu câțiva ani, scrie 7sur7.be, potrivit Agerpres.

Doi ani de viață pot fi câștigați citind — este incredibila descoperire a unor cercetători de la Universitatea Yale, al căror studiu a apărut în Social Science and Medicine.

Oamenii de știință au analizat datele a 3.635 de persoane de peste 50 de ani, observându-le starea sănătății. Printre altele li s-au pus și întrebări despre obiceiurile de lectură.

Datorită acestui studiu, cercetătorii au putut stabili că o persoană amatoare de citit trăiește în medie cu 23 de luni mai mult decât una care nu citește niciodată. O jumătate de oră de lectură pe zi scade cu 23% riscurile de deces pe o perioadă de 12 ani.

"Persoanele care citesc o jumătate de oră pe zi au o șansă semnificativă să își crească speranța de viață...Acest avantaj se menține și când se adaugă criterii de stare financiară, educație, inteligență și alte variabile", arată profesor Becca Levy, autor al studiului.

Celor cărora nu le plac romanele li se recomandă reviste și alte publicații, care au și ele o influență pozitivă asupra speranței de viață, dar mai scăzută decât cărțile.

Cercetătorii nu au putut deocamdată explica motivele acestei tulburătoare descoperiri, încheie 7sur7.be.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.