Poliţiştii din Timişoara au deschis dosar penal, după ce au găsit luni seară două cadavre într-o locuinţă. Este vorba de o femeie de 88 de ani şi fiul ei de 68 de ani, conform news.ro.
”Astăzi, 17 aprilie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Urbană Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că două persoane care locuiau pe strada Cozia, din municipiul Timişoara, nu au mai fost văzute de mai multe zile”, a anunţat, luni seară, IPJ Timiş.
Sursa citată a precizat că poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu pompierii şi o Ambulanţă, în interiorul imobilului fiind găsite două persoane decedate, o femeie în vârstă de 88 de ani şi un bărbat în vârstă de 68 de ani.
Cele două victime sunt mamă şi fiu.
Conform procedurilor, în cauză a fost deschis un dosar penal, fiind efectuate cercetări pentru ucidere din culpă. Urmează să se stabilească, cu exactitate, cauza deceselor.
Comentează