DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Descoperire sumbră la Harvard: trei cărţi legate în piele umană!

carte uman
fr.
Printre cele 15.000 de volume păstrate în biblioteca prestigioasei universităţi americane se află trei suveniruri macabre, care amintesc de teribila modă a bibliopegiei antropodermice. Bibliopegia antropodermică era o practică populară în secolul al XVII-lea, ce consta în confecţionarea copertelor de carte din piele umană. Site-ul Universităţii Harvard a readus în atenţia publicului acea tehnică. Informaţia a fost publicată prima dată în Harvard Crimson, ziarul studenţilor de la celebra universitate americană, însă a rămas aproape neobservată, în 2006. În urmă cu câteva zile, articolul a fost "dezgropat" de site-ul Reddit şi, de atunci, a fost distribuit în număr mare pe reţelele de socializare. Una dintre cărţi, "Practicarum quaestionum circa leges regias", a fost legată cu pielea unui om jupuit de viu în 1632. Autorul cărţii afirmă în prefaţa volumului că s-a gândit la acea copertă ca la un fel de "memento mori". Directorul departamentului de manuscrise rare de la Harvard, David Ferris, a declarat pentru Harvard Crimson că "legarea cărţii era considerată ca un omagiu, în spiritul inelelor şi bijuteriilor făcute din părul morţilor, în secolul al XIX-lea. Ceea ce astăzi ni se pare macabru, în epocă era considerat un fel de a onora memoria unui mort". Unul dintre celelalte două volume, "Des destinées de l'âme", de Arsène Houssaye, provine dintr-o colecţie de eseuri franceze despre sufletul uman, iar pielea în care a fost legat a fost extrasă de pe spatele unei paciente anonime dintr-un azil psihiatric, decedată în urma unei crize de apoplexie. Al treilea volum este o traducere a "Metamorfozelor" lui Ovidiu. Alte cărţi legate în piele umană pot fi consultate la Universitatea Pennsylvania. Reprezentanţii bibliotecii de la Harvard ar fi preferat ca această "poveste" să rămână secretă. Cărţile sunt, într-adevăr, accesibile tuturor şi generează o anumită curiozitate în rândul publicului. Analize ADN sunt deja în curs, pentru a determina dacă numeroasele rafturi ale bibliotecii conţin şi alte volume legate în piele umană. preluare: Descoperă.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.