Premium
Boala Alzheimer progresează în timp, dar rapiditatea agravării depinde de la o persoană la alta. Unele persoane pot avea manifestări minime până în fazele tardive ale bolii, alte persoane pierd capacitatea de a efectua activităţi zilnice deja într-o fază precoce a bolii. Nu există până în prezent posibilitatea unei vindecări. O persoană afectată de boala Alzheimer trăieşte în medie 8 – 10 ani de la apariţia primelor simptome, dacă nu intervin alte cauze de deces.
Cercetătorii de la facultatea de medicină a universităţii Washington, din St. Louis, Statele Unite, au identificat modificări proteomice asociate cu formele de boală Alzheimer. Studiul profilului proteomic a indicat semnături pentru distingerea diferitelor forme ale bolii Alzheimer. Constatările arată potenţialul analizei proteomice de a face distincţia între diferitele tipuri de Alzheimer şi de a acţiona ca un model predictiv şi biomarker al tipurilor de boală.
Într-un studiu publicat în Science Translational Medicine, cercetătorii descriu identificarea unor modificări proteomice specifice şi comune asociate cu boala Alzheimer sporadică în ţesutul cerebral, lichidul cefalorahidian (LCR) şi sânge.
Studiul s-a axat pe trei categorii cheie: Alzheimer autozomal dominant legată de variante genetice specifice, cazuri care implică variante de risc în gena TREM2 şi Alzheimer sporadic, care reprezintă majoritatea cazurilor de boală.
Maladia Alzheimer sporadică, sau „cu debut tardiv”, nu are o asociere genetică cunoscută şi apare de obicei după vârsta de 65 de ani. Utilizând un test aptamer de ADN monocatenar multiplexat, cercetătorii au analizat 1.305 proteine din ţesutul cerebral, lichidul cefalorahidian (LCR) şi probele de sânge. Aceştia au efectuat o analiză a abundenţei diferenţiale pentru a identifica proteinele asociate cu statutul de Alzheimer în fiecare categorie.
Rezultatele au evidenţiat asocieri semnificative între Alzheimer şi proteine specifice din creier, LCR şi sânge. În creier, 12 proteine au fost asociate în mod semnificativ cu Alzheimer, cu corelaţii cu alte trăsături legate de boală. Şase dintre aceste proteine au fost, de asemenea, detectate atât în probele de LCR, cât şi în cele de sânge şi au prezentat asocieri cu statutul bolii şi vârsta la debut.
Constatările au fost validate în continuare în seturi de date externe din diverse studii, confirmând reproductibilitatea lor. În LCR, cercetătorii au identificat 117 proteine asociate în mod semnificativ cu statusul clinic de Alzheimer. Dintre acestea, 27 de proteine au fost identificate în eşantioanele de ţesut cerebral şi de sânge.
Studiile externe de reproducere au susţinut asocierea a 40 de proteine cu statusul bolii, subliniind potenţialul proteomicii LCR în identificarea biomarkerilor pentru Alzheimer.
În mod similar, 26 de proteine au fost asociate cu Alzheimer sporadic în plasma sanguină, iar şapte proteine au fost replicate în probele de creier şi LCR.
Studiile de replicare externă au confirmat asocierea a 9 proteine cu Alzheimer.
Constatările studiului sugerează că analiza proteomică combinată a ţesutului cerebral, a LCR şi a plasmei sanguine poate oferi markeri valoroşi pentru a face distincţia între Alzhemier sporadic şi boala definită genetic.
Analizele de îmbogăţire au evidenţiat mai multe căi legate de Alzhemier, de boala Parkinson şi de răspunsurile imune înnăscute.
Cele mai puternic îmbogăţite căi pentru Aşzheimer sporadic au fost moartea celulară programată şi calea intrinsecă pentru apoptoză, care au inclus mai multe proteine.
Asta sugerează că o parte din moartea celulară asociată cu patogeneza Alzheimer este reglată de apoptoză, procesul natural al organismului de eliminare a celulelor nereparabile, şi nu datorită necrozei, entozei, feroptozei sau morţii celulare dependente de lizozomale.
Deşi este necesară o validare suplimentară, rezultatele evidenţiază utilitatea integrării analizei proteomice în diferite ţesuturi şi fluide pentru a înţelege în mod cuprinzător biologia bolii Alzheimer şi pentru a dezvolta modele de predicţie pentru persoanele cu profiluri genetice specifice.
Constatările oferă speranţa unui diagnostic mai precoce, a unor strategii de tratament personalizate şi a unor rezultate îmbunătăţite pentru pacienţi în viitor.
