O descoperire arheologică recentă din estul Turciei a reaprins una dintre cele mai vechi și controversate întrebări ale omenirii: a existat cu adevărat Arca lui Noe? Fragmente de ceramică vechi de mii de ani au fost găsite în apropierea unei formațiuni geologice considerate de decenii drept posibilul loc de odihnă al navei biblice, pe versanții Muntelui Ararat.
Descoperirea care a reaprins dezbaterea
Fragmentele ceramice au fost descoperite în timpul unor lucrări de construcție rutieră în apropierea Formațiunii Durupinar, din provincia Agri, o structură cu formă de ambarcațiune aflată lângă localitatea Dogubayazit. Potrivit profesorului Dr. Faruk Kaya, de la Universitatea Agri Ibrahim Cecen, materialele indică activitate umană în regiune în perioada Calcolitică, aproximativ între 5500 și 3000 î.Hr.
„Fragmentele ceramice demonstrează că în această zonă a existat activitate umană într-o perioadă care coincide, potrivit unor interpretări tradiționale, cu epoca în care ar fi trăit Noe”, a declarat profesorul Kaya pentru presa turcă.
De ce este importantă Formațiunea Durupinar
Formațiunea Durupinar a fost identificată pentru prima dată în anul 1959, de către căpitanul Ilhan Durupinar, în timpul unei misiuni aeriene de cartografiere. Ulterior, ploile torențiale și cutremurele au erodat solul din jur, scoțând și mai clar la iveală conturul unei structuri care seamănă izbitor cu o navă de mari dimensiuni.
Structura se află în apropierea Muntelui Ararat, cel mai înalt vârf din Turcia, asociat de secole în tradiția creștină cu pasajul biblic din Cartea Genezei, care afirmă că Arca lui Noe „s-a oprit pe munții Ararat” după Potop.
Coincidență sau dovadă istorică?
Conform Bibliei, Arca ar fi avut 300 de coți lungime, 50 de coți lățime și 30 de coți înălțime, dimensiuni care, potrivit unor cercetători, se apropie de proporțiile Formațiunii Durupinar. În plus, ceramica este considerată de arheologi unul dintre cei mai clari indicatori ai unei așezări umane stabile.
„Nu există o altă structură similară, ca formă și dimensiune, identificată până acum în lume”, a subliniat profesorul Kaya.
Comunitatea științifică, profund divizată
Deși descoperirea a stârnit entuziasm în rândul credincioșilor și al cercetătorilor interesați de istoria biblică, majoritatea arheologilor rămân sceptici. Istorici de renume, precum Nicholas Purcell de la Universitatea Oxford, consideră aceste teorii „speculații fără suport geologic global”.
Criticii subliniază că civilizații precum Egiptul și Mesopotamia funcționau deja fără întrerupere în perioada presupusului Potop, ceea ce ar contrazice ideea unui cataclism planetar.
Un sit vulnerabil și apel la protejare
O problemă majoră semnalată de cercetători este degradarea sitului. Alunecările de teren și eroziunea, mai ales primăvara, afectează structura, iar turiștii ar fi început să ia pietre și fragmente drept suveniruri.
„Această zonă trebuie protejată urgent. Vorbim despre un posibil patrimoniu arheologic și religios de importanță globală”, avertizează profesorul Kaya, care propune inclusiv înființarea unui muzeu dedicat Arcei lui Noe în apropierea Muntelui Ararat.
Misterul rămâne
Deocamdată, fragmentele de ceramică nu pot confirma fără echivoc existența Arcei lui Noe, însă ele adaugă un nou strat de dovezi indirecte într-un puzzle istoric care fascinează omenirea de mii de ani. Între credință, știință și mit, Arca lui Noe rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei.
Comentează