Senatorul american John McCain, diagnosticat săptămâna trecută cu cancer cerebral, a anunţat că revine marţi la lucru în Congres, pentru a participa la un vot considerat crucial pentru reforma sistemului de sănătate, relatează Reuters şi DPA, conform agerpres.
"Aştept cu nerăbdare să mă întorc mâine la Senat pentru a continua lucrul la reforma în sănătate, legea apărării şi sancţiunile privind Rusia", a transmis luni seara pe Twitter senatorul în vârstă de 80 de ani.
Citeşte şi: Boris Johnson la momentul adevărului: Brexitul nu înseamnă RETRAGEREA Marii Britanii din lume
Senatorul de Arizona, fost prizonier de război în timpul războiului din Vietnam şi fost candidat la preşedinţie, în 2000 şi 2008, a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui cheag de sânge deasupra ochiului stâng, prilej cu care s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă.
La votul de marţi, senatorii trebuie să decidă dacă să înceapă sau nu dezbaterile în plen cu privire la o lege care să înlocuiască aşa-zisa Obamacare, legea sănătăţii adoptată în timpul fostei administraţii democrate a preşedintelui Barack Obama, în 2010. Dacă liderii Senatului nu vor întruni suficiente voturi în favoarea versiunii lor de înlocuire a legii Obamacare, vor fi nevoiţi să găsească altă strategie sau să treacă la alte probleme legislative. Camera Reprezentanţilor a adoptat legea de reformă în sănătate în aprilie.
Preşedintele Donald Trump şi-a intensificat criticile la adresa senatorilor republicani pentru eşecul de a adopta o nouă lege a sănătăţii şi chiar luni i-a chemat la Casa Albă pentru a le reproşa că nu şi-au "făcut datoria de a pune capăt coşmarului Obamacare".
Cum niciun democrat nu va vota probabil în favoarea lansării dezbaterilor, republicanii - care ocupă 52 de locuri din cele 100 ale Senatului - nu-şi pot permite să piardă mai mult de două voturi. Senatoarea Susan Collins este singurul republican care a declarat public că va vota împotrivă, dar este posibil să i se alăture şi alţii.
Comentează