Premium
Barbu Mateescu a scris un articol preluat și de noi în care arată că există un culoar electoral non-naționalist (sau, cel puțin, nu dominat de naționalism) care este neglijat de partide.
Citiți și: Alegerile prezidențiale din 2014 povestite pentru politicieni
"Ironia e că grămada mai mică de voturi (cele 5,2 milioane - vot Ponta în 2014, n. red.) sunt în principal rezultatul muncii organizațiilor PSD, mobilizate la maxim în turul doi al prezidențialelor ca de obicei. Dar pe ele se îngrămădesc toți. Blocul mai mare de voturi, cele 6,2 milioane (voturi Iohannis n. red), e la liber. Nu le vrea nimeni", spune el.
Corect în intuiția sa principală, articolul nu intră în dificultățile de a aborda cele 6,2 milioane. Acestea sunt suficient de mari încât, la limită, este mai rentabil pentru unii să se înghesuie și să se ofilească lent în segmentul naționalist.
Nu este vina articolului, căci Barbu, vorbește, desigur, despre ce vrea el. Dar, din modul în care începe să fie receptat, unii par să creadă că gata, s-a găsit cheia magică. Nicidecum.
Unele corecții
Cele 6,2 milioane pro-Iohannis în 2014 includ vreo două milioane recrutate, în mod neașteptat, între cele două tururi. Ar fi greșit să spunem că acest segment a fost ignorat. Schimbarea legilor electorale s-a făcut, în bună măsură, de frica sa. Numirea lui Cioloș la fel.
Este adevărat că atât schimbarea legilor cât și susținerea lui Cioloș au fost făcute pe jumătate și cu subterfugii. Este la fel de adevărat că aceste măsuri, pe cât se pare, nu și-au atins scopul electoral.
Citiți și: Tehnocrația pierde masiv din popularitate (Sondaj INSCOP)
Dar asta nu înseamnă că nu s-a încercat.
Rămân patru milioane și ceva. O parte (să zicem un milion) sunt cei aduși de organizații, fiind motivați de simpatia pentru primar, de teama pentru viitorul vărului Gigel din Primărie sau de găleți. O altă parte (hai să zicem alt milion) nu vor vota niciodată PSD și sunt, cumva captivi.
Mai rămân două milioane și ceva. Nu sunt șase dar rămân, oricum, un premiu politic colosal.
Minorități și unitate
Barbu Mateescu observă, corect, că există suficient de multe minorități de varii feluri ca orice strategie îngust-naționalistă să nu aibă succes.
"Prea multă Românie votantă nu mai are deloc televizor în casă – își ia informațiile și distracția de pe Internet. Și nu e tot: prea multă Românie nu citește expunere.com sau cocoon.ro. Prea mulți români sunt de alte etnii decât cea majoritară, sau aparțin altui cult religios decât cel majoritar. Prea mulți români sunt ortodocși doar cu numele, sau ortodocși dar suspicioși cu privire la încercarea de a le folosi credința în numele obținerii voturilor, sau ortodocși dar extrem de toleranți. Prea mulți români se amuză la adresa tentativelor de a defini patriotismul prin frică, excluziune și urlete gâjâite din coșul pieptului. Prea mulți români … nu sunt fricoși. Prea mulți români sunt conectați la vest, prin fire de tot felul, de natură tehnologică, emoțională, financiară sau informațională."
Observația este corectă la nivel istoric. Dar trebui completat spunând că aici și acum suma de minorități care suntem are o serie de dorințe destul de specifice.
Pe toate întrebările de agendă publică (cu o tulburare după momentul Colectiv), revin o serie limitată de teme. Principala, de departe, este nivelul de trai (pensii, salarii, inflație, șomaj). Importantă este și sănătatea. Acestea sunt prezente atât în agenda publică a cetățeanului (Ce este important pentru România? Ce ar trebui Guvernul să facă?) cât și pe cea personală (Ce este important pentru dumneavoastră personal? De ce vă temeți?). Corupția este și ea o temă importantă, prezentă mai ales în agenda publică și mai puțin pe cea personală. Teama de război revine și ea din când în când, mai ales pe agenda personală.
Citiți și:
Agenda publică în ultimul sondaj INSCOP
Sondaj IRES: O națiune nehotărâtă
Dacă îmi este permis să răstălmăcesc un citat din Aristotel, toate celelalte dorințe politice ale populației sunt dorite în vederea rezolvării acestor patru teme. Cele patru în schimb sunt dorite în principal "în sine".
Dreapta/stânga, politică/tehnocrație, etc sunt doar mijloace. Scopul este să trăim o viață mai bună, într-un stat mai curat, la un nivel mulțumitor de sănătate și feriți de război.
Și aici este buba. Naționalismul, în mod aparent și iluzoriu, oferă soluții la trei din patru probleme. Românii cu dragoste de țară, ni se zice, vor salva economia și locurile de muncă din capitalul străin, ei vor fi cinstiți în mod natural, pentru că, nu-i așa, își iubesc țara, și vor avea, desigur, cea mai potrivită politică față de Rusia. Mai mult, naționalismul oferă și o alinare imediată a frustrării. Chiar dacă ești șomer, trebuie să dai șpagă ca să îți primești șomajul, ulcerul te roade și războiul îți bate la ușă, măcar te tragi din regele get Dromichete.
Dacă ne gândim la alternative precum pro-occidentalism sau anti-corupție, situația este mai complicată. După criza economică, pro-occidentalismul nu este perceput ca o soluție magică pentru bunăstare. La rândul ei anticorupția nu este percepută că rezolvând în mod automat problema corupției.
Citiți și: Indicele de percepție al corupției 2015: Ce loc ocupă România
Politicienii care vor să se promoveze pe aceste căi trebuie să își construiască un discurs care, în mod credibil, construiește soluții la problemele de la agenda publică apelând la valorile la care face aluzie Barbu. Pentru asta este nevoie de timp , ceva bani și resurse umane care să construiască aceste soluții.
Făcând o pauză de la considerațiile teoretice, este evident că PNL își asumă un anume risc ostilizând un electorat liberal și progresist (în sens neideologic). Asta pentru că tocmai se înfiripă o concurență pe segmentul liberal (reprezentată de mișcările civico-politice), în timp ce segmentul naționalist este supraaglomerat.
Dar pentru restul partidelor refugiul în naționalism și paseism nu este atât de ilogic. resursele de care vorbesc mai sus, credibilitate, identitate, oameni, bani, sunt în mod dureros absente din politica românească de ceva vreme.
Citiți și: Prognoză politică: volatilitate în profunzime, gheață la mal (2015)
Nu trebuie să ne temem că partidele greșesc alegând naționalismul, trebuie să ne temem că ele sunt atât de incapabile să inoveze încât chiar are sens, pragmatic vorbind, să facă această alegere. Naționalismul este ca o slujbă care este prost plătită dar nu cere prea multă calificare și este, pe termen scurt, stabilă.
Pe termen mediu și lung, această logică se va sparge. Prin muncă și inteligență (sau poate doar noroc) se vor ridica și altfel de figuri politice. De aceea, și eu ca și Barbu, îndemn politicienii să exploreze segmente noi de electorat. Dar să să știe că decizia de a explora nu este garanția salvării ci începutul unui drum care necesită ... știți voi... muncă, inteligență, coerență, timp, bani, oameni.
