Premium
Fără modestie, cu atentă cumpănire: am terminat de citit cartea „Acest virus care ne smintește”, a gânditorului Bernard-Henri Lévy, apărută în aceste zile și la noi; și nu e mai bună decât volumul meu despre pandemie, „Timpuri virale. Gânduri pe contrasens”.
Francezul a vrut să ia fața altor autori și și-a scris eseul în ritm de motor de curse, ediția franceză apărând în vară. Graba nu l-a ajutat decât în ceea ce privește vânzările, în detrimentul profunzimii, a unor mai ample coagulări. Și are șansa s-o folosească drept scuză că nu a analizat fenomene importante legate de pandemie – ca distrugerea afacerilor mici și mijlocii, din cauza măsurilor sanitare aberante, a cazurilor celor cu alte boli, care n-au avut cum să se trateze în spitalele focalizate numai pe Covid-19, mulți dintre ei murind – și că nu a semnalat vinovații pentru marasmul în care supraviețuim. Totuși, a punctat: ”Una peste alta, n-ar fi trebuit să ne lăsăm intimidați de falsa dezbatere între „viață” și „economie”, ci să comparăm costul, în vieți, pe de-o parte, al răspândirii virusului, și, pe de alta, al încremenirii provocate de această comă autoindusă pe aproape toată suprafața planetei, transformată în laboratorul unei experiențe politice radicale”.
Pe urmele lui Georges Canguilhem, BHL susține că „virusul este o otravă”, el nu este nici viu, nici mort, și poate că nu este decât o formă radicalizată și metaforică a lui „a fi pentru a muri”, semnalizând pericolul de-a transforma globul pământesc într-un imens spital, unde cuvântul doctorilor să răsune cu putere de lege, pe partitura isteriei induse de mass-media. „Veți spune că medicii aceștia sunt, majoritatea, femei și bărbați admirabili, aflați în prima linie a epidemiei, eroi ai vieții cotidiene care-și riscă viața pentru a o salva pe a noastră, sublimi în devotamentul lor – și e la fel de adevărat. Dar de aici și până la a-i transforma în supraoameni și a le da puteri depline e un pas pe care nu-l putem face decât cu prețul unor confuzii”, zice și exemplifică cu practicile revoltătoare ale unor medici de-a lungul istoriei. Vine și cu o mărturisire oportună: „Am luptat toată viața împotriva capcanei religiozității laice”, urmată de aceea că el respectă regulile sanitare. BHL postulează: „Infernul sunteți voi, sunt eu – dar numai în măsura în care suntem închiși în propriul corp, reduși la viața de corpuri și numai dacă, sub stăpânirea puterii medicale, sau a puterii îń general care își asumă puterea medicală, noi consimțim la asta”.
Pentru cei nefamiliarizați cu șmecheriile autorilor, „Acest virus care ne smintește” (Act și Politon, 2020) e o demonstrație strălucitoare despre cum să reușești, prin enciclopedism, să eviți asumarea unei poziții tranșante într-o anumită problemă, cum cultura e o posibilitate de fugă pentru lași sau șovăielnici, ce vor să pozeze în intelectuali cu atitudine. BHL planează magistral, dar cam rămâne la coaja lucrurilor. E pe regim „tuleo!”, ca dracul de tămâie, de asumarea unui punct de vedere ferm. Îl caracterizează „și-și”. Căldicelul. E uimit de situație, indispus, furios, nu revoltat.
Prin vervă, op-ul e o delectare, altminteri îngrămădește un penaj de păun pe-o carne de găină...
un comentariu de Alexandru Petria, scriitor
