Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Despre relația Dragnea - Ponta

dragnea ponta

După ce Victor Ponta a renunțat la șefia partidului și la conducerea guvernului, relația acestuia cu Liviu Dragnea s-a consumat ori în episoade de ignorare totală, ori în unele cu înțepături subtile. Momentele în care cei doi au dat semnale că trag în egală măsură la căruță au reprezentat mai degrabă niște excepții.

După o perioadă în care fostul premier a stat strategic la cutie, așteptând să treacă furtuna provocată de  OUG 13, în ultima perioadă a început să iasă din nou la rampă, jucând rolul „înțeleptului de pe margine”. A demolat cu argumente gafa lui Iordache & comp. prezentând totodată și soluții alternative pentru rezolvarea problemelor din codurile penale.

Izolarea lui Ponta în PSD are un singur rol. Cu un capital confortabil de încredere de care se bucură, fostul premier riscă să devină o alternativă pentru vârful piramidei. De aceea și lecțiile gratuite de „bună guvernare” pe care le împarte în platourile TV.

Așa că Liviu Dragnea face ce știe mai bine. Îl izolează pe fostul premier, ținându-l departe de cercul zero în care se iau deciziile.

Dar tocmai această tactică îl avantajează pe Ponta și îi lasă spațiu să se prezinte drept o alternativă la actuala conducere. Liviu Dragnea ar putea să se folosească de capitalul de imagine al fostului premier, potențându-l pe acesta în exterior. Dacă relația dintre cei doi s-ar normaliza iar fostul premier ar începe să vorbească public în numele partidului și nu în cel propriu, atunci nu ar mai putea juca acel rol al înțeleptului de pe margine. Reușitele partidului și ale guvernării ar fi și reușitele sale, dar, mai important, aceeași rețetă s-ar aplica și în cazul gafelor.

Chiar dacă Lia Olguța Vasilescu spune că declarațiile și înțepăturile lui Ponta sunt ca apa sfințită, realitatea este alta. Măsurile de sancționare pe care Dragnea le poate lua față de Ponta sunt cele inofensive. Când te confrunți cu critici radicale precum cele ale lui Chirica sau Ivan, la „opoziția moderată” a lui Ponta nu poți face decât să taci și să înghiți în sec. Până la urmă, ceea ce spune cu voce tare Ponta o gândesc mulți dintre colegii săi pesediști dar și mai mulți dintre votanții acestui partid.

Ponta, lovitură sub centură pentru Liviu Dragnea și Olguța Vasilescu

Victor Ponta rămâne același politician, se hrănește din conflicte asemeni lui Băsescu, dar când situația o cere, poate poza și în omul rațional, cu un discurs constructiv, prezentat într-o formă aproape impecabilă.

Pe termen lung, liniștea lui Dragnea în PSD va depinde și de maniera în care va reuși să managerieze relația cu fostul premier. Deși este adeptul acțiunilor în forță, (vezi cazul Chirica și Ivan) în rezolvarea conflictului cu Ponta nu are altă variantă decât găsirea unei soluții mai degrabă diplomatice. Dar pe fostul premier oare chiar îl avantajează rezolvarea acestui conflict?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.