Detalii CUTREMURĂTOARE din ultimele clipe din viața Preasfințitului Gurie: Inima i s-a oprit de două ori, exact când trebuia urcat în elicopter

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 21-10-2021

Actualizat: 21-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Descris de Patriarhul Daniel ca fiind ”arhipăstor misionar şi harnic, care s-a remarcat prin vocaţia sa spre dialog şi comuniune, prin bunătatea şi dărnicia părintească, exprimate adeseori atât faţă de clerici, cât şi de credincioşii păstoriți.”, PS Gurie a murit, joi dimineața, după ce inima i-a cedat.

STIRIPESURSE.RO a fost primul site care a anunțat decesul prelatului de la Deva și a fost tot primul care a dovedit că Preasfințitul Gurie era vaccinat încă din iunie.

Citește și: Mesajul Patriarhului Daniel, după decesul Preasfințitului Gurie: 'Un arhipăstor misionar şi harnic, care s-a remarcat prin vocaţia sa spre dialog şi comuniune'

STIRIPESURSE.RO vă prezintă, tot în exclusivitate, ultimele clipe din viața episcopului hunedorean. Medicii au luat decizia ca în cursul dimineții de joi să îl transporte la Spitalul din Târgu-Mureș. În timp ce medicii îl pregăteau pentru a fi scos din salonul de la terapie intensivă, unde fusese intubat, trupul ierarhului nu a mai rezistat și a făcut un prim stop-cardiorespirator. Cadrele medicale au reușit să îl resusciteze, l-au stabilizat și au decis să încerce, din nou, să îl ducă la elicopterul cu care urma să fie transportat. Din nou, inima s-a oprit, de data asta definitiv, în ciuda eforturilor de resuscitare.

Slujba înmormântării va avea loc, sâmbătă, în Catedrala Episcopală din Deva.

PS Gurie ar fi împlinit, în 31 decembrie, 53 de ani.

Citește și: STIRIPESURSE.RO prezintă DOVADA că PS Gurie era vaccinat anti-COVID, dar tot a fost răpus de virus

Potrivit site-ului Eparhiei, slujba Înmormântării va avea loc în Catedrala Episcopală din Deva sâmbătă, 23 octombrie 2021, după următorul program:

9:00 – Sfânta Liturghie arhierească;

12:00 – Slujba înmormântării.

Citește și: Mesaj emoționant al unui ierarh, la moartea Preasfințitului Gurie: 'I-a murit trupul învins de acest microb, poate ca să ne spună tuturor: fiți mult mai atenți' .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri