Poliţistul care a accidentat mortal, joi, o fată de 13 ani obţinuse permisul de conducere în România în 2012 şi l-a preschimbat în 2016 în Marea Britanie, fiind valabil pe bază de reciprocitate cu Uniunea Europeană, a informat Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.
"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la permisul de conducere deţinut de către poliţistul implicat în evenimentul rutier de ieri, facem următoarele precizări: bărbatul a obţinut permisul de conducere în anul 2012, în România; în anul 2016, bărbatul şi-a preschimbat permisul în Marea Britanie; având în vedere Convenţia de la Viena din 8 noiembrie 1968, permisul de conducere este valabil, pe bază de reciprocitate UE", se explică în comunicatul Poliției Capitalei, informează Agerpres.
Accidentul s-a petrecut în Sectorul 1, agentul de poliţie aflat la volan accidentând două fete care traversau strada. Una dintre ele a fost transportată la spital, iar cea de a doua a murit la locul accidentului.
Potrivit purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, poliţistul, care era încadrat din 2017, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero. El se afla singur în maşină.
Cercetările au fost preluate de Brigada Rutieră în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul.
Detalii despre polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni: nu avea permis de România
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7.100
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
7.100

4.694
Statele din Golf îi cer lui Trump să continue loviturile asupra Iranului: O oportunitate istorică de a paraliza odată pentru totdeauna teocrația de la Teheran
4.694

1.903
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
1.903

17.164
De ce supremația aeriană a SUA s-a oprit în fața buncărelor iraniene de neatins
17.164

25.437
Bătaie între tricolori după ratarea calificării. Jurnaliștii turci descriu scene „șocante” în vestiarul jucătorilor români
25.437

12.275
Problema adresei de domiciliu de pe noua carte de identitate, rezolvată: Guvernul simplifică procedurile
12.275

24.658
Premieră absolută în SUA: Trump face mutarea pe care nu a îndrăznit să o facă niciun președinte în 165 de ani
24.658

4.459
VIDEO Le Figaro: În spatele videoclipurilor virale publicate de Casa Albă stă o strategie de diversiune a lui Donald Trump
4.459

16.104
Matematica divorțului Bolojan - Grindeanu. Cine are prima șansă să formeze alt Guvern
16.104

84.696
VIDEO Primul oraș din România care deja se pregătește pentru anul 2050: proiectul care va stârni invidie în regiune
84.696

12.197
Iranul a prezentat un set de cereri pentru încetarea războiului: Ce vor iranienii
12.197

2.475
STRATEGIA PUTERII INVIZIBILE — NOUA ARMĂ A RĂZBOIULUI INFORMAȚIONAL
2.475

5.160
Criza ascunsă despre care nu vorbește nimeni
5.160
















Comentează