Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Detaliul care a contat în eșecul Schengen, dezvăluit de comisarul european pentru Afaceri Interne: 'Asta ne face foarte slabi'

Shengen Visa
Nu schengen

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, şi-a exprimat dezamăgirea, joi, după Consiliul JAI care a respins accederea României şi Bulgariei la Schengen, şi le-a transmis un mesaj cetăţenilor acestor ţări: meritaţi să fiţi membri cu drepturi depline, meritaţi să fiţi în Schengen. Pe de altă parte, ea a recunoscut că votul negativ dat României şi Bulgariei reflectă o lipsă a unităţii UE, ceea ce este un semn de slăbiciune, mai ales în contextul războiului din Ucraina, relatează News.ro.

Întrebată dacă acest eşec nu este un semnal prost în privinţa unităţii şi solidarităţii UE într-un context dificil (agresiunea Rusiei în Ucraina - n.r.), comisarul Ylva Johansson a comentat că este foarte clar, din punctul ei de vedere, că atunci când membrii UE sunt uniţi, ei sunt şi puternici şi pot avea multe realizări. „În ceea ce priveşte subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen, n-am fost uniţi şi asta ne face foarte slabi, iar asta mă întristează”, a mărturisit Ylva Johanson.

Comisarul pentru afaceri interne le-a transmis românilor că le împărtăşeşte dezamăgirea şi i-a asigurat că în Consiliul JAI s-au bucurat de un sprijin puternic şi că merită să fie membri cu drepturi depline şi să se bucure de facilităţile Spaţiului Schengen.

Vezi și: Comisarul European de Afaceri interne, promisiune pentru România după blocajul în Schengen: 'Fac din asta prioritatea mandatului meu!'

Ea a spus că rolul Comisiei Europene este să fie optimistă şi a promis că va face din aderarea României şi Bulgariei la Schengen „prioritatea mandatului” său, fiind convinsă că România şi Bulgaria vor intra în Schengen în acest interval de timp.

Mandatul Comisiei Europene se încheie însă în a doua parte a anului 2024.

La rândul său, ministrul ceh de interne, Vít Rakušan, a căruia ţară asigură în prezent preşedinţia Consiuliului UE, le-a mulţumit României şi Bulgariei pentru tot ce au făcut pentru Schengen în special în ultimul an.

Pe de altă parte, oficialul european a explicat că nu s-a discutat despre o disociere a candidaturii României la Schengen de cea a Bulgariei, explicând că procedura a făcut să fie supuse la vot separat candidatura Croaţiei şi candidaturile în bloc ale României şi Bulgariei.

De problema aderării la Schengen a României şi Bulgariei se va ocupa acum, cel mai probabil, preşedinţia suedeză a Consiliului UE, care începe la 1 martie 2023.

Comisarul pentru afaceri interne şi-a declarat scepticismul că această temă ar putea fi dusă pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare.

Ambiii oficiali europeni au felicitat Croaţia, care devine de la 1 ianuarie 2023 nou membru Schengen, şi i-au urat bine a venit.

Spaţiul Schengen se lărgeşte, odată cu aderarea Croaţiei după mulţi ani de controverse generate de crizele migratorii, iar ministrul ceh de interne consideră că acesta este un semnal pozitiv pentru toţi cetăţenii UE. „Din punctul meu de vedere, şi România şi Bulgaria sunt pregătite să fie membre Schengen. Sunt convins că şi timpul lor va sosi în curând şi mulţumesc preşedinţiei suedeze dacă şi ei sunt gata să păstreze subiectul pe agendă”, a spus Rakusan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.