Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deutsche Bank a făcut o plată eronată de 28 de miliarde de euro către casa de cliring Eurex

europafm.ro
teanc bani euro

Deutsche Bank a făcut în luna martie o plată eronată de 28 de miliarde de euro către casa de cliring Eurex, în cadrul unor tranzacţii zilnice cu instrumente derivate, potrivit unei persoane apropiată situaţiei, citată de Bloomberg.

Transferul de bani a avut loc la circa o săptămână înainte de Paştele catolic, în timp ce Deutsche Bank efectua o ajustare zilnică a garanţiilor, a spus persoana. Suma, mult mai mare decât cea care ar fi trebuit trimisă, a ajuns într-un cont al casei de cliring Eurex a Deutsche Boerse.

Eroarea, care a avut în ultimele zile ale mandatului directorului general John Cryan, a fost identificată rapid şi nu a fost produs niciun prejudiciu financiar. Episodul ridică însă noi semne de întrebare legate de procesele de risc şi control ale băncii, despre care Cryan afirma că au fost îmbunătăţite.

”A fost o eroare operaţională în transferul de garanţii între conturile principale ale Deutsche Bank şi contul casei de cliring Eurex a Deutsche Boerse. Eroarea a fost identificată în câteva minute şi a fost rectificată. Am analizat riguros motivele care au dus la apariţia acestei erori şi am luat măsuri pentru a preveni repetarea ei”, a scris într-o declaraţie pe email un purtător de cuvânt al Deutsche Bank, Charlie Olivier, conform News.ro.

Această nouă eroare apărută la Deutsche Bank a avut loc într-o perioadă în care cea mai mare bancă germană îşi reorganizează conducerea după ce a înregistrat a treia pierdere anuală şi, la fel ca şi restul instituţiilor financiare, este supravegheată mai strict de către autorităţile de reglementare.

”O instituţie bancară care face din greşeală un transfer atât de mare arată că procedurile sale de control nu funcţionează corect şi este jenant”, a spus Dieter Hein, analist la Fairesearch, firmă de analiză a pieţei care recomandă vânzarea de acţiuni Deutsche Bank.

Hein a apreciat că directorul operaţional al Deutsche Bank, Kim Hammonds, care la rândul ei este schimbată din funcţie, poartă o parte din responsabilitate pentru apariţia erorii.

Hammonds ar fi afirmat, potrivit unor informaţii, că ”Deutsche Bank este ”cea mai disfuncţională companie” în care a lucrat vreodată şi nu a negat că ar fi făcut remarca respectivă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.