Preşedintele Klaus Iohannis i-a primit la Cotroceni pe cei de la PNL, USR, PMP, UDMR şi minorităţile pentru o primă rundă de negocieri. ALDE şi PSD au refuzat să participe, iar unul dintre liderii PSD face dezvăluiri incendiare. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu a spus ce s-a întâmplat, de fapt, la Cotroceni. Edilul i-a avertizat pe paricipanţi că se pot trezi cu dosar penal.
Citește și: DEZASTRU!!! Ne-au vandut pana in 2023!
”Noi nu am participat la aceste consultări pentru că suntem un partid serios. Ce s-a întâmplat? Am văzut că PNL s-a dus şi nu a avut ce sa spună. Grupul minorităţilor era bulversat. Traian Băsescu a mers să se autopropună. Astea nu au fost consultări constituţionale. Cred că toată România este convinsă de cine a câştigat alegerile. Cine ştie ce îşi imaginează. Acum două zile a zis că face invitaţii la Cotroceni ca să vadă ce îşi imaginează fiecare, au făcut exerciţii de imaginaţie. (...)Domnul Mircea Gutău are din nou dosar penal pentru uzurpare de calităţi oficiale. Înainte de a fi validat, a făcut o sedinţă cu funcţionarii din primărie. Nu a semnat absolut nimic. Pur şi simplu s-a întâlnit. Pentruasta i s-a deschis dosar penal. Ce s-a întâmplat astăzi la Cotroceni? Fix acelaşi lucru. Dacă se găseşte cineva, mâine toţi cei care au participat la Cotroceni, ar putea avea dosar penal“, a declarat primarul Craiovei la Antena 3.
Comentează