Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dezacordul Rusiei cu statele occidentale continuă în privința rolului Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice

siria/arme chimice

Rusia "nu recunoaşte" întărirea Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), abilitată de acum să-i desemneze pe utilizatorii acestor arme în Siria, a afirmat joi un înalt diplomat rus, întrebându-se cu privire la viitorul Convenţiei internaţionale asupra acestei chestiuni, informează AFP, preia Agerpres.

"Perspectivele şi viitorul acestei convenţii devin foarte vagi. Desigur, nu recunoaştem ca fiind legitime activităţile acestui nou aşa-zis mecanism de arbitraj. Şi vom trage concluzii serioase din ceea ce s-a întâmplat", a declarat ministrul-adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, pentru agenţii de presă ruse.

În timpul unui vot în spatele uşilor închise, la Haga, sediul OIAC, 82 de ţări au votat în favoarea unei rezoluţii înaintate de Marea Britanie cu susţinerea Franţei şi SUA, iar 24 s-au opus.

Suspectat că a folosit recent substanţe toxice, regimul de la Damasc s-a opus ferm acestei rezoluţii. Aliatul său rus, prezent militar în Siria din septembrie 2015 şi acuzat că l-a otrăvit pe fostul agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie - acuzaţie pe care Moscova o respinge vehement - s-a opus de asemenea rezoluţiei.

Vezi și: Jim Mattis, secretarul american al apărării, asigură Coreea de Sud că SUA îşi vor menţine angajamentul faţă de securitatea sa

Acest vot "dă o mare lovitură Convenţiei şi OIAC", a denunţat Riabkov, prezicând "consecinţe dificile". "Perspectivele şi viitorul acestei convenţii devin foarte vagi", a adăugat Riabkov, însărcinat cu probleme de neproliferare a armelor de distrugere în masă.

După vot, ambasadorul Rusiei la Haga, Aleksandr Şulghin, a comparat OIAC cu nava Titanic "care se scufundă". Întrebat despre posibilitatea ca ţara să se retragă din această organizaţie, el a răspuns că "toate opţiune sunt pe masă".

Pentru Moscova, OIAC este o organizaţie "pur tehnică" care nu se poate substitui Consiliului de Securitate al ONU.

În viitorul apropiat, OIAC trebuie să dea publicităţii un raport asupra presupusului atac cu gaz sarin şi clor din 7 aprilie, din Douma, lângă Damasc. De mai multe ori Moscova a dat asigurări că atacul de la Douma a fost pus în scenă de Căştile Albe, salvatori voluntari sirieni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.