Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEZASTRU Ce au găsit inspectorii în muncă pe șantierele din București: SCLAVIE în ansamblurile rezidențiale

constructori zidari schele

Poliţia Capitalei, în colaborare cu Inspectoratul Regional în Construcţii Bucureşti, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, a efectuat controale în domeniul dezvoltării imobiliare timp de peste un an, în urma cărora au fost aplicate numeroase sancţiuni şi au fost oprite lucrările pe mai multe şantiere.

"Până la această dată, s-au efectuat verificări la un număr de 82 de şantiere de construire a unor ansambluri imobiliare aflate pe raza Municipiului Bucureşti, aparţinând unor societăţi sau persoane fizice, în vederea verificării respectării legislaţiei în vigoare în domeniul construcţiilor, al prevenirii şi combaterii muncii la negru/gri şi al prevenirii şi combaterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Citește și: Rareș Bogdan pulverizează PSD: De asta a atacat la baionetă independența Justiției

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Sisteme de Pază şi Secţiile 1-26 au aplicat, în urma verificărilor, 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 90.600 lei pentru încălcarea prevederilor Legii privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Pentru opt şantiere, Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti a dispus oprirea lucrărilor. De asemenea, inspectorii ISC au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 222.100 lei şi au dispus 38 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Citește și: Răsturnare şocantă de situaţie în cazul Caracal: Ale cui sunt, în realitate, oasele găsite?

Pentru şapte şantiere, inspectorii din cadrul ITM Bucureşti au dispus măsura sistării lucrărilor. Ei au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale în sumă totală de 317.000 lei şi au dispus nouă măsuri de remediere a neconformităţilor constatate.

Inspectorii din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au aplicat patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 36.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii contabilităţii, Legii privind registrul unic de control, precum şi ale Legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Citește și: Autoritățile au descins în forță! Pericol mare pentru români! Ce au găsit

"Acţiunile se circumscriu activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de linişte publică, protecţia cetăţeanului faţă de practicile comerciale ilicite şi însănătoşirea mediului de afaceri", se arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.