DEZASTRU în California: Victime și mii de locuințe distruse în urma unor incendii URIAȘE care au făcut ravagii în două celebre zone viticole - VIDEO

Autor: Andrei Radu

Publicat: 10-10-2017

Actualizat: 10-10-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.cnn.com

Mai multe incendii făceau ravagii luni în nordul Californiei, mai ales în regiunile viticole Napa şi Sonoma, provocând moartea a zece oameni, distrugând mii de locuinţe şi forţând peste 20.000 de persoane să fugă din calea flăcărilor, transmite AFP, care citează autorităţile locale.

Potrivit pompierilor din California, aproximativ 32.000 de hectare au fost deja devastate, începând de duminică seara, în această regiune foarte turistică şi bogată din nord-vestul Statelor Unite.

Citește și: Scene ŞOCANTE O vedetă TV, atacată şi bătută în plină stradă / VIDEO

În total, zece persoane şi-au pierdut viaţa. Şapte oameni au murit în comitatul Sonoma, conform şerifului, doi în comitatul Napa iar un altul în Mendocino.

"În mai puţin de 24 de ore, au izbucnit peste 18 incendii" care au distrus "peste 2.000 de locuinţe şi ameninţă alte mii", a arătat guvernatorul statului cel mai populat din ţară, Jerry Brown, într-o scrisoare adresată preşedintelui Donald Trump.

El îi solicită acestuia să declare zona ca una de "dezastru natural", în scopul de a debloca ajutoare federale, date fiind "gravitatea şi amploarea" celor petrecute, anunță Agerpres.

Din cauza vântului extrem, care suflă cu peste 90 km/oră, "ne aşteptăm că distrugerile să se accelereze" şi la mai multe decese, a adăugat Brown, care a declarat stare de urgenţă în opt comitate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri