Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEZASTRU în Himalaya: zeci de morți și de răniți. Turiștii, transportați pe elefanți

Alunecările de teren provocate de ploile torenţiale în Himalaya au provocat moartea a cel puţin şase persoane în Inde şi a 40 de persoane în Nepal, au informat duminică autorităţile locale citate de AFP.

Citește și: Carmen Dan ar putea ajunge pe mâna procurorilor DNA: Îi facem plângere penală

"De vineri, cel puţin 40 de persoane au murit în inundaţii sau în alunecările de teren", a declarat AFP, un purtător de cuvânt al Ministerului nepalez de Interne, Deepak Kafle. 

În parcul naţional Chitwan, foarte popular printre turiştii din Nepal, turiştii au fost mutaţi la etajele superioare ca urmare a inundaţiilor. Un responsabil hotelier a precizat că mai mulţi turişti au fost transportaţi cu elefanţii spre ruta cea mai apropiată pentru a putea ajunge la Kathmandu. 

În Nepal, aeroportul din Biratnagar, acoperit cu un metru de apă, a fost închis. 

Anul acesta 100 de persoane au murit în urma inundaţiilor provocate de muson, în perioada iunie-august în Nepal. Anul trecut, acest sezon a provocat moartea a cel puţin o sută de persoane. 

În India vecină, cel puţin 6 persoane au murit şi alte zeci sunt date dispărute după o alunecare de teren care a făcut ca două autocare să se prăbuşească pe un versant al muntelui. 

Potrivit agenţiei de presă indiană Press Trust, 30 de persoane au murit în această tragedie, însă potrivit altor surse bilanţul ar putea fi chiar mai mare. 

Numeroase case au fost distruse după două zile de ploi torenţiale în această regiune din Himalaya în plină perioadă a musonului. 

Sute de persoane au murit în India în urma inundaţiilor, ploilor violente sau alunecărilor de teren de la începutul sezonului ploilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.