DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

DEZASTRU pentru celebra companie Levi Strauss: vânzările s-au PRĂBUȘIT. 15% dintre angajați vor fi concediați

Vânzările producătorului american de blugi Levi Strauss au scăzut cu 62% în trimestrul al doilea fiscal, în condiţiile în care vânzările online nu au reuşit să compenseze impactul magazinelor închise timp de circa 10 săptămâni, în perioada crizei Covid-19, relatează CNBC.

Citește și: BOMBĂ! Documente care atestă că Mugur Isărescu a colaborat cu Securitatea, furnizând informații sub numele conspirativ 'Manole'

Consumatorii au renunţat să mai cumpere pantaloni strâmţi şi blugi, optând în schimb pe pantaloni cu elastic în talie cate pot fi purtaţi în casă, asta dacă au mai cumpărat haine.

Levi’s a mai anunţat că va renunţa la 15% dintre angajaţii corporativi la nivel global, respectiv circa 700 de persoane, pentru a reduce costurile. Măsura va genera economii anuale de 100 de milioane de dolari.

”Deşi începem să vedem unele puncte verzi, trebuie să fim în continuare precauţi. Ar putea fi un al doilea val de cazuri de Covid-19, care au avut ca rezultat închiderea magazinelor”, a declarat directorul general Chip Bergh într-un email adresat angajaţilor, obţinut de CNBC.

Avertismentul directorului general a avut loc într-o perioadă în care numărul cazurilor de Covid-19 din Statele Unite este în creştere rapidă, determinând autorităţile din unele state americane să încetinească reluarea activităţilor economice sau să reimpună restricţii.

În prezent, deşi circa 90% dintre magazinele Levi’s au fost redeschise la nivel global, traficul şi vânzările sunt sub nivelul de anul trecut, a spus Bergh, iar redresarea completă ”va fi probabil de durată”.

Levi Strauss a raportat o pierdere netă de 363 de milioane de dolari în trimestrul al doilea, comparativ cu un profit net de 29 de milioane de dolari în urmă cu un an.

Pierderea a fost determinată în principal de costuri de restructurare şşi costuri de inventar de 242 de milioane de dolari, legate de perturbările provocate de pandemie.

Veniturile au scăzut cu 62%, la 498 de milioane de dolari, de la 1,31 de miliarde de dolari în urmă cu un an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.