Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DEZASTRU Tarife doar pentru MILIONARI: Cât va costa ca să mergem pe autostrada Comarnic-Brașov

novinite
bulgaria, autostrada

Experții care au elaborat studiul preliminar pentru viitoarea autostradă Ploiești-Comarnic-Brașov trasează o taxă de acces de 6,3 euro/100 km pentru autoturisme, 8,8 euro/100 km pentru vehicule comerciale grele și 12,6 euro/100 km pentru autocare, arată un document publicat în Monitorul Oficial.

Autostrada se va construi în regim de parteneriat public-privat (PPP) și va fi operată până în anul 2043. Studiul citat, care fundamentează viitorul proiect, conține estimări de trafic și de costuri, ajungând la concluzia că va fi necesară aplicarea unei taxe de acces. Această taxă ar putea fi, potrivit calculațiilor menționate, de 6,3 euro/100 km pentru vehicule ușoare (LGV, din care fac parte autoturismele și mașinile până la 3,5 tone), apoi de 8,8 euro/100 km pentru vehicule grele (camionete, camioane, TIR-uri și alte mașini peste 3,5 tone) și de 12,6 euro/100 km pentru vehicule de pasageri (autobuze sau autocare).

Citește și: De ce vor „cădea” capetele unor miniștri – Liviu Dragnea a spus tot! Probleme pentru Olguța Vasilescu?

Potrivit experților, acestea sunt „tarife maximale inițiale care ulterior vor suferi indexări conform contractului.

La capitolul costuri, viitoarea autostradă este calculată la 1,39 miliarde de euro în varianta unei finanțări „clasice” și la 1,21 miliarde de euro în varianta PPP.

Autostrada Ploiești-Brașov a fost împărțită de către inițiatorii studiului în 3 sectoare:

Citește și: Suma colosală pe care a câștigat-o Liviu Dragnea, după nunta fiului său – Victor Ponta îi dă daună totală liderului PSD

- Sector 1 - Ploiești-Comarnic, km 0+000 - km 48+600;

- Sector 2 - Comarnic-Predeal, km 48+600 - km 84+800;

- Sector 3 - Predeal-Brașov (Cristian), km 84,4 - km 106,2.

Citește și: SURSE! „Caracatița” din „ograda” lui Carmen Dan: Sume fabuloase, pentru a fi puși șefi! .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.