Defrişările din Amazonia braziliană au crescut în 2019 până la cel mai înalt nivel pentru luna noiembrie din istoria monitorizărilor forestiere din această ţară, care au debutat în 2015, potrivit unor date guvernamentale preliminare publicate vineri, informează Reuters potrivit Agerpres.
Distrugerile operate în cea mai mare pădure tropicală de pe Terra au totalizat 563 de kilometri pătraţi în noiembrie 2019, cu 103% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE) din Brazilia.
Astfel, defrişările totale realizate în perioada ianuarie-noiembrie au ajuns la 8.934 de kilometri pătraţi, cu 83% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2018 şi reprezentând o suprafaţă echivalentă cu aceea a statului Puerto Rico.
Cifrele publicate de INPE au fost colectate cu ajutorul bazei de date DETER, un sistem care emite alerte de incendii şi pentru alte tipuri de evenimente ce afectează pădurea tropicală amazoniană.
Statisticile DETER nu sunt considerate însă date oficiale aferente despăduririlor. Acestea din urmă sunt furnizate de un sistem diferit, PRODES, administrat tot de INPE.
Datele comunicate de PRODES luna trecută arată faptul că despăduririle au crescut în 2019 până la cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimul deceniu, crescând cu 30% faţă de 2018 şi ajungând la 9.762 de kilometri pătraţi.
Despăduririle încetinesc de obicei în noiembrie şi decembrie, pe durata sezonului ploios din regiunea Amazoniei. Cifrele comunicate pentru luna noiembrie sunt neobişnuit de ridicate pentru această perioadă a anului.
Oamenii de ştiinţă şi activiştii de mediu îl acuză pe preşedintele conservator Jair Bolsonaro că îi încurajează pe fermieri şi pe tăietorii de lemne, îndemnând la o dezvoltare economică a Amazoniei. De asemenea, ei l-au acuzat pe preşedintele brazilian că subminează activitatea agenţiei de mediu Ibama.
Jair Bolsonaro şi ministrul Mediului, Ricardo Salles, au afirmat însă că fostele guverne ale Braziliei au jucat un rol important în creşterea ritmului despăduririlor, întrucât politici precum cele bazate pe tăieri bugetare în cadrul unor agenţii precum Ibama au fost deja implementate înainte ca noul guvern de dreapta să îşi preia atribuţiile, pe 1 ianuarie 2019.
Ministerul Mediului din Brazilia nu a făcut deocamdată niciun comentariu oficial despre datele publicate vineri de sistemul DETER.
Dezastrul ecologic continuă în Amazonia - Defrișările s-au dublat în ultimul an
București
-1°C
Articole Similare

556
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
556

1.078
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
1.078

2.034
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.034

3.375
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
3.375

2.529
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
2.529

961
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
961

41
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
41

8.681
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
8.681

3.589
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.589

64
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
64

7.340
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.340

22
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
22

5.253
Donald Trump a luat o măsură care va genera mari controverse: Ridică sancțiunile impuse Rusiei și permite cumpărarea de petrol rusesc
5.253

















Comentează