DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezbatere publică cu privire la alegerea preşedinţilor de CJ

www.europafm.ro
dezbatere publică

OUG privind alegerea preşedinţilor de CJ în mod indirect, dintre consilierii judeţeni şi prin votul acestora a fost pusă în dezbatere publică, unul dintre argumentele Guvernului fiind că reglementarea în vigoare, privind alegerea în mod direct, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de CJ aflaţi în funcţie”, potrivit news.ro.

Alegerea preşedintelui consiliului judeţean va fi realizată în mod indirect, prin votul consilierilor judeţeni, din rândul acestora.

Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale se va modifica, urmând să prevadă că ”Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv de către consiliile locale". De asemenea, vor fi modificate corespunzător şi celelalte articole referitoare la acest subiect sau afectate de această modificare.

Statutul juridic al preşedintelui consiliului judeţean revine la cel anterior emiterii OUG 40/2019.

”Constituţia României prevede alegerea prin vot direct a patru categorii de funcţii şi demnităţi publice: Preşedintele României, Parlamentul României, respectiv alegerea senatorilor şi a deputaţilor, membrii în Parlamentul European şi autorităţile administraţiei publice locale (primari, consilii locale şi consilii judeţene). Astfel, nu există nicio prevedere expresă sau implicită, de nivel constituţional, care să prevadă alegerea prin vot direct a preşedinţilor consiliilor judeţene. Totodată, nu există nici vreo altă categorie de funcţii în cazul căreia să fie utilizată alegerea prin vot direct şi care să se constituie un precedent în practica electorală românească”, argumentează Guvernul în nota de fundamentare.

Executivul consideră că actuala reglementare în vigoare, prin care este prevăzută alegerea în mod direct a preşedinţilor consiliilor judeţene, se află în afara cadrului constituţional, reprezentând o anomalie în actualul sistem electoral.

În acelaşi timp, reprezintă un fapt agravant alegerea preşedinţilor de consilii judeţene într-un singur tur de scrutin, cu majoritate relativă, respectiv fără a respecta condiţia de a obţine votul favorabil al unei majorităţi reprezentative de minimum jumătate plus unu din opţiunile exprimate. Această reglementare introduce distorsiuni în funcţionarea consiliilor judeţene, având în vedere alegerea acestora într-un sistem electoral de listă, cu repartizare proporţională a mandatelor.

De asemenea, Guvernul acuză că reglementarea în vigoare, introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 40/2019, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de consilii judeţene aflaţi în funcţie, interesaţi în mod direct de perpetuarea mandatelor prin folosirea unui sistem de realegere facil, aflat în contradicţie cu interesul public general, respectiv cu imperativul respectării principiului reprezentativităţii în alegerea consiliilor judeţene”. În opinia Executivului, este relevant, din acest punct de vedere, faptul că în preambulul OUG 40/2019 justificarea emiterii acesteia se fundamentează pe o rezoluţie a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, fără a prezenta argumente solide pentru modificarea statutului preşedinţilor consiliilor judeţene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.