Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor Publice va avea loc luni în plenul Camerei Deputaţilor, iar votul final - miercuri, a decis Biroul permanent al Camerei, scrie Agerpres.
Moţiunea simplă intitulată "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională" a fost depusă luni de USR, PNL şi PMP.
"Grupul parlamentar al USR, împreună cu colegii din PNL şi PMP, iniţiază astăzi moţiunea simplă 'Lăcomia pesedistă subminează economia naţională', împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. Nu am uitat de OUG 114, OUG care a dat foc economiei României şi este nevoie ca miniştrii responsabili să răspundă în Parlamentul României. Vrem să dăm un semnal angajaţilor şi întreprinderilor româneşti că Parlamentul României va încerca, cel puţin, să repare, dacă nu să abroge, această ordonanţă toxică pentru economia României. Aceasta trebuie lăsată în pace să producă valoare în societate, trebuie lăsată în pace să aducă investiţii şi să aducă locuri de muncă, nu să fie sugrumată de revelaţiile unor oameni care visează noaptea şi a doua zi spun că economia este inamicul numărul unu al României", a precizat, în plenul Camerei, liderul deputaţilor USR Cristina Prună.
Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor Publice va avea loc luni în plenul Camerei Deputaţilor
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

258
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
258

925
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
925

1.318
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
1.318

1.801
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
1.801

527
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
527

1.556
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
1.556

1.490
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
1.490

925
VIDEO ÎCCJ dă Guvernul în judecată. Nicușor Dan: 'Plătim acum ce nu s-a corectat timp de 10 ani'
925

1.265
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care 'nu poate exista' în România
1.265

721
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
721

980
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la întrebările cetățenilor: Ce se întâmplă cu angajații de la Azomureș care vor fi dați afară
980

5.187
VIDEO Anunțul lui Bolojan care zguduie sistemul de forță: 'Săptămâna viitoare prezentăm legea /nu e normal să existe derogări în masă'
5.187

912
VIDEO Ilie Bolojan nu îi poate vedea cu ochi buni pe miniștrii PSD: Sunt împinși să anunțe lucruri fără acoperire
912
















Comentează