Deputatul liberal Ioan Cupşa a anunţat, miercuri, că PNL va ataca la CCR modificările la Codul penal, iar liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a precizat că formaţiunea sa nu va susţine actul normativ în cazul în care amendamentele Uniunii nu vor fi adoptate.
"PNL nu va vota propunerea de modificare a Codului penal astfel cum a trecut în Senat şi din şedinţa Comisiei speciale. (...) PSD - ALDE, nesocotiţi Regulamentul Camerei, Constituţia României, tratatele la care România a aderat, Convenţia de la New York pe care aţi ratificat-o în anul 2004, dar cel mai important lucru nesocotiţi interesele cetăţenilor, nevoia de siguranţă a cetăţeanului, aşa cum nesocotiţi şi nevoia de securitate socială a fiecăruia dintre noi. (...) PNL nu poate să voteze un astfel de proiect legislativ, nu poate să gireze un astfel de demers, care încă o dată protejează în exclusivitate interesele infractorilor. Vom ataca la CCR această lege de modificare şi vă garantez - Curtea Constituţională ne va da dreptate, pentru că textul normativ (...) are şi o calitate slabă execrabilă, conţine texte neclare, contrarii, paralelisme", a spus Ioan Cupşa, la dezbaterile generale asupra Codului penal, conform agerpres.ro.
El a spus că "firul roşu" al acestor modificări este că se urmăreşte să se protejeze interesele infractorilor şi nu siguranţa cetăţeanului.
"Cui foloseşte acest demers legislativ? Cui foloseşte protecţia excesivă pe care dvs o acordaţi infractorilor? Foloseşte cumva domnului Dragnea, domnului Tăriceanu, altor lideri PSD-ALDE?", a întrebat liberalul.
Şi deputatul USR Stelian Ion a criticat propunerile de modificare a Codului penal.
"Am avut 50 de ani un model în care liderul suprem era un cizmar cu patru clase. De ce nu am putea avea un model propus de PSD în care infractorii, hoţii, golanii să conducă această ţară? Este propunerea dvs. Noi ne vom opune din răsputeri unui asemenea model pe care îl propuneţi dvs. (...) Nu e vorba doar despre Liviu Dragnea, care începe să devină un substantiv comun cum este Hagi Tudose sau începe să devină un simbol, aşa cum a fost în literatură Dinu Păturică, ci de foarte mulţi baroni locali, jupâni care şi-au pus în buzunar întreaga ţară şi care doresc prin modificările acestea la Codul penal să scape de răspundere", a spus Stelian Ion.
Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a arătat că, în cazul în care amendamentele propuse de Uniune nu vor fi adoptate, parlamentarii formaţiunii nu vor susţine proiectul.
"Ieri, în comisia de specialitate, am depus un set de amendamente care credem că este nevoie să fie adoptate ca şi Codul penal să fie în concordanţă cu deciziile CCR. Sperăm ca aceste amendamente (...) să fie adoptate în plen pentru că altfel nu avem cum să susţinem adoptarea finală a Codului penal", a spus Attila Korodi în plen.
Deputatul PSD Florin Iordache s-a arătat sceptic că un atac la CCR va avea succes.
"Îl puteţi ataca, este dreptul dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că veţi şi avea dreptate. (...) Din punctul nostru de vedere, în ultima perioadă, zecile şi sutele de oameni care în final au fost achitaţi ne-au creat o mare problemă şi de aceea am considerat că modificarea Codului penal trebuie să fie în concordanţă cu deciziile Curţii, cu Codul de procedură penală", a menţionat Iordache.
Deputatul PSD a mai susţinut că legile Justiţiei vor fi promulgate în următoarele două săptămâni.
El i-a îndemnat pe deputaţi să voteze proiectul de modificare a Codului penal.
"Cei care cu adevărat au încălcat legea vor răspunde, nu vor răspunde cei cărora li s-au făcut degeaba dosare, cei care au trebuit ani de zile să-şi dovedească nevinovăţia. (...) Dacă cineva este vinovat, foarte bine, să meargă în faţa instanţei pe nişte probe certe, dosare reale, nu pe nişte dosare inventate şi o reglare de conturi. Vă îndemn cu toată încrederea şi cu toată responsabilitatea să votaţi acest Cod penal, pentru că vrem să revenim odată la normalitate în România", a conchis Iordache.
Dezbateri APRINSE în Parlament! UDMR joacă tare în scandalul modificărilor aduse Codului penal: 'Dacă amendamentele nu trec, nu vom susţine modificările'
Articole Similare

32
Iran, în plină vânătoare de protestatari: studenți, medici, avocați și chiar copii, arestați în masă
32

355
Marcel Ciolacu aruncă săgeți de la Buzău către Ilie Bolojan: 'Astâmpără-te! Ori suntem bărbați de stat, ori suntem niște fete mari și ne plângem'
355

767
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
767

1.275
Nicușor Dan vs Maia Sandu: cum a ajuns Chișinăul să conteze mai mult decât Bucureștiul la Conferința de Securitate de la München
1.275

1.051
Rareș Bogdan îi pune condiții lui Bolojan: „Trebuie să se consulte și să ne informeze, nu poate să ia deciziile în spatele ușilor închise”
1.051

685
VIDEO Se construiește cel mai lung tunel feroviar: Italia, Franța și Austria se unesc sub pământ, totul într-un proiect de mare amploare
685

905
Bătaie în parcarea unui supermarket din Neamț - Doi frați din Moldova, reținuți după un scandal început cu o tamponare
905

3.153
Semnal îngrijorător pentru aliați: Marco Rubio anulează o reuniune crucială cu europenii privind războiul din Ucraina
3.153

1.494
România stă pe o adevărată comoară: țara noastră are 16 din cele 32 de elemente considerate critice la nivel european / Ministrul Energiei a vorbit despre bogăția resurselor
1.494

2.482
Cine ar putea prelua puterea în Ungaria? Viktor Orban vorbește de o vastă rețea: „O vom distruge!”
2.482

1.252
VIDEO Minor de 17 ani și două femei, reținuți după ce au spart locuința unui bucătar străin din București
1.252

2.092
UPDATE Cinci țări acuză: Aleksei Navalnîi a murit otrăvit / Substanța folosită, de 200 de ori mai puternică decât morfina, „victimele se sufocă în agonie”
2.092

3.030
Dezbatere la ÎCCJ: 87,5% dintre judecători au decizii de pensionare, acuzații de „interferență prezidențială” și critici dure la adresa clasei politice
3.030

















Comentează