BBC a publicat povestea dezertorilor ucraineni care și-au riscat viața traversând munții în Maramureș și înotând în Tisa ca să ajungă în România, doar pentru a nu lua parte la război.
Dima își scoate șoseta să arate că și-a pierdut toate degetele de la piciorul drept din cauza degerăturilor când a traversat munții spre România. El a fugit când i-au venit actele de convocare la luptă.
„În a doua noapte în furtuna de zăpadă, mi-am sunat soția. I-am spus că îmi pare rău, nu voi reuși”, a povestit Dima. „I-am spus să nu mai fie prost, să se ridice și să continue”, spune Katja, lângă el. Se țin de mână, strâns.
Granița dintre Ucraina și România care se desfășoară de-a lungul unei creste muntoase reprezintă o cădere aproape verticală pe partea românească. Acolo i-au ajutat „ghizii” – în realitate, contrabandişti – pe Dima şi alţi nouă bărbaţi. Unul din aceștia a murit pe drum.
Dima nu este numele lui adevărat, ci un pseudonim pentru a nu fi identificat. El riscă 10 ani de închisoare în Ucraina dacă este prins.
„Ce ai răspunde dacă cineva te-ar spune laș?”, îl întreabă reporterul BBC. „Nu am nicio țară”, spune el stângaci, „am doar o familie”.
Creiere și mușchi
În Baia Mare au ajuns Veronika, fost medic în Zaporojie (oraș care s-a confruntat constant cu atacuri cu rachete rusești) care și-a dus fiul în siguranță în România, cu câteva săptămâni înainte de a împlini 18 ani, pentru a-l ține departe de armată. Tânărul are ochelari și seamănă cu Harry Potter.
”Este foarte inteligent, dar fizic nu este puternic. O țară nu poate avea doar serviciu militar. O țară trebuie să aibă și creiere. Cred că fiul meu este creierul țării mele în viitor”, a spus femeia.
La fel ca ceilalți dezertori, ea habar nu are când sau dacă se vor putea întoarce vreodată în Ucraina.
Sârmă ghimpată în apă
Maria, o polițistă română de frontieră, deschide portbagajul mașinii de patrulare și arată o pungă de plastic plină cu pături și haine bărbătești. Ea și colegii săi grăniceri sunt adesea primele persoane care vorbesc cu ucrainenii care trec granița
„Când bărbații trec râul aici, sunt speriați. Ei cred că îi vom trimite înapoi. Dar nu o facem niciodată", spune ea. Ca vorbitoare de ucraineană, ea este adesea prima persoană cu care vorbesc fugarii.
Unii au răni de luptă care se redeschid în efortul de trecere a frontierei. Alții și-au tăiat picioarele în sârma ghimpată și în sticlele sparte pe care soldații ucraineni le-au pus în apă pentru a-i descuraja pe dezertori.
Bilanțuri oficiale și neoficiale
Surse din vestul Ucrainei vorbesc despre existența unei „rate lunare” pe care o poți plăti ca să nu fii luat în armată. Există, de asemenea, rapoarte din primele linii ucrainene, despre comandanți care cer biroului de recrutare să nu le mai trimită bărbați care nu vor sau sunt prea speriați să lupte, pentru că sunt doar o povară în luptă.
Dar mulți bărbați ucraineni consideră că fuga în altă țară este singura lor șansă de a evita lupta.
Armata ucraineană oprește mașini și autobuze la fiecare 10-20 de kilometri pe șoseaua de lângă râul Tisa, în căutarea dezertorilor.
Poliția de frontieră ucraineană a raportat recent că reține până la 20 de bărbați pe zi. Potrivit autorității române pentru imigrație, 6.200 de bărbați ucraineni de vârstă militară au trecut ilegal granița în România și au primit protecție temporară.
Iar potrivit unor cifre neoficiale ucrainene, 90 de bărbați ucraineni au murit în călătoria către România - fie înecați în Tisa, fie înghețați în munți.
