Dezincriminarea intervențiilor neautorizate asupra monumentelor istorice l-a determinat pe deputatul Nicușor Dan să ia poziție, acuzând majoritatea parlamentară că a făcut un cadou mafiei imobiliare.
„Mafia imobiliară, primarii care încalcă legea și funcționarii corupți primesc zilele acestea un cadou extraordinar din partea majorității parlamentare care a decis să dezincrimineze intervențiile fără autorizație asupra monumentelor istorice.
În prezent, lipsa autorizației în aceste cazuri este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Acum, parlamentarii majorității vor să înlăture și acest obstacol, dând astfel liber la distrugerea monumentelor istorice .
Comisia pentru administrație publică din Camera Deputaților a votat astăzi modificările la Legea 50/1991, propuse de mai mulți deputați PSD, printre care și Florin Iordache, care se dovedește astfel nu doar prietenul politicienilor penali, ci și al rechinilor imobiliari care caută soluții să scape de lege.
Conform acestor modificări, se elimină incriminarea intervențiilor fără autorizație asupra monumentelor istorice și, de asemenea, se elimină și incriminarea continuării construcției după ce Inspectoratul de Stat în Construcții a decis oprirea lucrărilor.
Toate aceste fapte grave, care vor duce la distrugerea monumentelor istorice, dar și la înmulțirea construcțiilor fără autorizație, de tipul blocului din sectorul 5, ars aproape total în urmă cu puțină vreme, vor fi sancționate cu amenzi contravenționale, după ce legea va trece și de votul plenului Camerei Deputaților, care este cameră decizională.
Aceste modificări sunt așteptate și de mulți funcționari din primării și chiar de către primari care au încălcat legea cu bună știință.”, se arată în comunicatul remis de Nicușor Dan.
Comentează