Premium
Avocatul și scriitorul Marian Nazat a povestit pe blog-ul său o întâmplare care îl are în prim-plan pe Gabriel Liiceanu. "Iarăși despre lichele…", și-a început Marian Nazat povestea. Însă, cel care a pornit dezvăluirile despre Liiceanu e Dan Radu Rușanu, fostul șef al ASF, care a relatat întâmplarea într-o carte a sa, iar Nazat a reluat-o pe blog.
"În urmă cu câteva luni, când își scria cartea Mai sunt judecători la Berlin, Dan Radu Rușanu îmi povestise o întâmplare cu moralistul Gabriel Liiceanu. I-am zis pe loc să o introducă în volumul de memorii, întru lămurirea opiniei publice cu privire la atletul corectitudinii politice dedulcit la cherosenul băsist și nu numai. Nu știu ce s-a întâmplat, sau știu dar nu vreau să povestesc, istorioara n-a mai apărut în volumul publicat de Editura RAO. Cu acordul autorului, o dau eu în vileag acum, după ce intelectualii talibani au cerut norodului ce și cum să citească, în cea mai abjectă dezlănțuire huliganică a intelighenției de dreapta de după 1989. Un fel de mineriadă cu izmeneli culturale…
Pe la începutul anului 2000, m-a sunat Valeriu Stoica, pe atunci ministru de stat si ministrul justitiei, și m-a rugat să-l primesc pe maestrul Gabriel Liiceanu, care avea o mică problemă, și să încerc să-l ajut în rezolvarea ei.
Nu am înțeles ce problemă putea să aibă omul de cultură, filozoful și scriitorul dizident G. L., problemă în rezolvarea căreia să se fi putut implica președintele Băncii de Export-Import a României – funcție pe care o dețineam la acea dată –, dar m-am conformat solicitării prim-vice-președintelui PNL și am acceptat întâlnirea respectivă.
Maestrul a venit cu un braț de cărți, dornic să-mi arate cu ce se ocupă Editura Humanitas, moștenitoarea defunctei Edituri Politice din perioada comunistă.
„Spre deosebire de acum 10 ani, mi-a zis musafirul, când Editura Politică publica numai cuvântările tovarășului Ceaușescu și directivele PCR, acum, Editura Humanitas are o plajă largă de publicații ale unor scriitori români, interziși în perioada comunistă.”
Mi-a explicat, de asemenea, că-i era foarte greu să supraviețuiască în acea competiție acerbă dintre edituri, Humanitas publicând numai opere ale unor scriitori valoroși: Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Lucian Blaga etc.
Am mai înțeles că veniturile din tipărirea și publicarea acestora nu erau comparabile nici pe departe cu cele obținute de alte edituri din publicarea titlurilor comerciale.
Dar problema pentru care domnia-sa venise la mine, mai precis la banca al cărei președinte eram, era alta: unul dintre acționarii societății, un cetățean francez, dorea să se retragă și să-și vândă acțiunile pe care le deținea. Numai că domnul Liiceanu nu dorea ca aceste acțiuni să ajungă în posesia unui investitor care să urmărească doar obținerea de profit din societatea Humanitas, fără să se gândească și la actul de cultura în sine. De aceea se hotărâse să le cumpere domnia-sa, dar, nedispunând de suma necesara, dorea un credit bancar pe 3-4 ani de zile, cu care să poată achiziționa participația francezului.
Deși Exim-Bank nu acorda credite pentru asemenea achiziții, i-am spus interlocutorului că voi încerca să conving consiliul de administrație să facem o excepție pentru domnia-sa și să-i acordăm creditul solicitat, cu o dobândă foarte mică, urmând ca garanția să fie asigurată cu active imobiliare: un apartament, un teren sau o casă.
– Domnule Președinte – mi s-a adresat acesta -, în afară de condeiul din mână și coala de hârtie pe care scriu, eu nu am altă avere cu care să garantez. Doar buna credință și reputația ireproșabilă de care mă bucur sunt singurele garanții pe care le pot oferi.
Am încercat să-i explic distinsului oaspete că am toată disponibilitatea să îl ajut, dar nicio bancă nu poate să acorde un credit fără o garanție solidă, iar regulamentul intern al Exim Bank și normele BNR sunt foarte stricte în această privință.
Maestrul Liiceanu a plecat foarte dezamăgit de refuzul meu, neputând să înțeleagă de ce o bancă nu poate să crediteze un act de cultură fără garanții materiale.
După circa trei săptămâni, m-a sunat din nou, solicitându-mi o întâlnire urgentă. Eram convins că a reușit să obțină garanțiile materiale solicitate pentru garantarea împrumutului și dorește să începem formalitățile pentru procesul de creditare.
Însoțit de directoarea economică a societății Humanitas, mi-a prezentat însă o nouă problemă: în urma unui control efectuat, Garda Financiară imputase Societății Humanitas o sumă uriașă pentru neachitarea obligațiilor la bugetul de stat, precum și penalizările de întârziere, aferente acestor sume.
Prin procesul-verbal de control se stabilise și un termen de plată a acestora, în caz contrar, urmând să se treacă la executarea silită a societății și la blocarea conturilor.
Domnul Liiceanu era convins că fusese un control tendențios, care ar fi urmărit închiderea Editurii Humanitas, ca represalii pentru faptul că domnia-sa susținuse deschiderea spațiului aerian al României pentru avioanele NATO care bombardau Belgradul.
Fără să mă duc cu gândul așa departe, am solicitat directoarei economice a editurii procesul-verbal de control al Gărzii Financiare. După ce l-am citit cu atenție, l-am întrebat pe domnul G. L. dacă sumele imputate prin procesul-verbal de control ca obligații restante la bugetul de stat au fost achitate.
Citește și: Gabriela Firea, prima reacție după atacul direct al lui Mihai Tudose
– În ultima perioadă nu am avut disponibilități și nu am putut plăti – mi-a răspuns acesta.
– Și de cât timp nu ați plătit, o lună, două, șapte? – am întrebat eu.
– Ceva mai mult – mi-a răspuns directoarea economică.
– Un an, doi? – am insistat eu.
– Poate mai mult.
– Patru-cinci ani?
– Cam așa ceva – a răspuns directoarea.
Am recitit procesul-verbal întocmit de Garda Financiară: lucrurile erau clare, iar sumele, de necontestat. Am ridicat din umeri neputincios și am încercat să le explic celor doi:
– Problema este la Ministerul Finanțelor. Eu, ca președinte de bancă, nu am nicio competență în acest sens și nici nu pot să vă ajut. Sumele stabilite și imputate de control sunt bine documentate și de necontestat. Ați putea doar solicita eșalonarea lor.
– Dar, practic, nu putem să plătim aceste sume. Nu ar putea domnul ministru să ne scutească de plata lor, fiind vorba de un act de cultură? – a întrebat dl. Liiceanu.
– Știu că în unele cazuri – a intervenit directoarea economică – s-au acordat, de către Ministerul Finanțelor, scutiri de penalități și eșalonarea datoriilor. Nu am putea să beneficiem și noi de aceste facilități, ca să nu fim executați silit?
Citește și: Dezastru pentru șoferi! Ar putea fi obligați să repete examenul
– Din câte știu eu, nu se mai acordă asemenea facilități. Dar faceți o cerere în acest sens la Ministerul Finanțelor și poate vi se aprobă – i-am sfătuit.
– Sunteți prieten cu domnul ministru Remeș, nu puteți să-i prezentați cazul nostru și să-l rugați să ne scutească de plata majorărilor și să ne aprobe eșalonarea datoriilor măcar pe cinci ani? Este, totuși, vorba de un act de cultură – a insistat maestrul Liiceanu.
L-am sfătuit să facă o cerere în acest sens și să o depună la Ministerul Finanțelor, iar eu voi încerca să-i prezint domnului ministru situația deosebită a Editurii Humanitas.", a scris Marian Nazat pe blog.
