DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dezvoltatorul Portico Investments România a vândut șase clădiri de retail către Praktiker Real Estate şi Lidl România

mediafax
LIDL

Dezvoltatorul Portico Investments România a finalizat vânzarea a şase clădiri de retail din portofoliu către Praktiker Real Estate şi Lidl România, în două tranzacţii care cumulează peste 8,5 milioane euro, a anunţat luni compania de consultanţă Colliers care a consiliat dezvoltatorul.

Portofoliul vândut de Portico Investments cuprinde şase proiecte de retail, localizate în Tulcea, Reşiţa, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Bârlad, fiind închiriate de Lidl, Penny Market, MOL România, Jysk, Altex, Ingrimar, Adidas, Romstal şi Pepco, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 16.312 de metri pătraţi,  potrivit news.ro.

Cu excepţia clădirii Lidl Reşiţa, care a fost achiziţionată chiar de către retailerul Lidl, toate celelalte cinci clădiri au fost cumpărate de către Praktiker Real Estate, compania controlată de Omer Susli, care în 2014 a preluat operaţiunile Praktiker România şi pe care ulterior l-a vândut către britanicii de la Kingfisher şi a înfiinţat apoi brandul de decoraţiuni Homelux.

Cele două tranzacţii fac parte din strategia Portico Investments de a-şi optimiza portofoliul, renunţând la proprietăţile din oraşe mai mici şi de a achiziţiona noi spaţii de retail închiriate de ancore din zona alimentară localizate în Capitală şi în oraşele mari din ţară. În paralel, dezvoltatorul a făcut patru noi achiziţii, în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, se mai arată în comunicat.

Investitor şi dezvoltator imobiliar de top în Europa Centrală şi de Est, Portico Investments se concentrează în principal pe proprietăţi imobiliare din zona de comerţ alimentar, în locaţii de calitate, care sunt integrate în comunităţi durabile. Compania administrează 69 de proprietăţi în România, Ungaria şi Olanda, cu o suprafaţă închiriabilă de 135.000 de metri pătraţi de spaţii de retail.

Anul trecut, în februarie, Portico Investments România a vândut şi complexul multifuncţional Oradea Plaza către grupul de firme cu capital autohton Lotus Center, într-o altă tranzacţie consiliată de Colliers. De altfel, anul pandemiei a fost unul dintre vârfurile ciclului economic actual în ceea ce priveşte investiţiile în active imobiliare comerciale, cu o creştere de 37% faţă de 2019, până la aproape 900 de milioane de euro.

"Două tranzacţii de referinţă, care cumulează peste 400 de milioane de euro, au fost în lumina reflectoarelor anul trecut. Prima a fost vânzarea portofoliului de birouri NEPI Rockcastle către AFI Europe consiliată de Colliers, cea mai mare tranzacţie de birouri din istoria pieţei imobiliare româneşti şi una dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, cu un record de 307 milioane de euro. A doua cea mai importantă tranzacţie a fost vânzarea Floreasca Park din proprietatea GLL către o societate mixtă formată din Resolution Property (Grupul Fosun) şi Zeus Capital Management, pentru 105 milioane de euro", se mai arată în comunicatul transmis de Colliers.

Pentru acest an, consultanţii Colliers estimează un volum total al tranzacţiilor imobiliare comerciale de cel puţin 0,5 miliarde de euro.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor. Cu operaţiuni în 67 de ţări, cei peste 15.000 de specialişti, compania se află pe piaţă de 25 de ani. Compania are venituri anuale de 3 miliarde de dolari (3,3 miliarde de dolari inclusiv afiliaţii) şi active gestionate de 40 miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.