DIGITALIZARE „ÎN AER”: Mediul de afaceri se adresează Parlamentului

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 20-03-2026 12:53

Actualizat: 20-03-2026 12:57

Article thumbnail

Sursă foto: Digix

România nu duce lipsă de inițiative de „digitalizare”. Duce lipsă de rezultate. Iar cel mai clar exemplu de „reformă” este cazul revoltător prezentat de redacția noastră, în care o solicitare pentru depunerea unui dosar de avizare a primit termen anul viitor, în ianuarie 2027. 

DIGITALIZARE „ÎN AER”

Instituția Autorității Aeronautice civile a transmis un drept la replică, în care nu a explicat, însă, și motivele „celerității” programării anul viitor.

Federații patronale și asociații de specialiști trag un semnal de alarmă

Între timp, mai multe organisme legal constituite ale mediului de afaceri și ale profesioniștilor din diverse domenii, printre care Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Ordinul Arhitecților din România, Asociația Arhitecților-șefi de Județe, Federația Investitorilor si Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă, Ordinul Auditorilor Energetici din România, au solicitat intervenția rapidă a Parlamentului, pentru a corecta impreciziile Ordonanței 7 pe 2026, care poate conduce la abuzuri și blocaje într-o industrie vitală.

Întârzieri cu efecte dramatice

În documentul transmis Legislativului și intrat în posesia redacției noastre, se arată că Proiectul de lege de aprobare a OG 7/2026 trebuie să coreleze definitiile avizului si acordului cu mecanismul de aprobare tacita introdus prin OUG nr. 31/2025. 

Mai exact, în absenta unei trimiteri explicite, anumite entitati avizatoare pot bloca dosarele, printr-o procedură care îi pune pe cei interesați în imposibilitatea de a depune solicitări, oferindu-le programări nerealiste, cu termene de până la un an de zile.

„Cozile digitale”, mai rele decât cele de la ghișeu

Investitorii și profesioniștii din inginerie și arhitectură arată că, în actuala formă a OG 7/2026, se instituie obligația depunerii documentațiilor EXCLUSIV prin platforma digitala, în cazul entităților care dețin o astfel de platformă. 

Însă, în absența unui canal alternativ garantat prin lege, solicitantul nu dispune de niciun remediu procedural atunci când platforma nu functionează, este în mentenanță sau are capacitatea limitată ori genereaza termene de programare excesiv de îndepartate. 

Sesizări periculoase ale mediului profesional și de afaceri

Cea mai serioasă vulnerabilitate, semnalată Parlamentului de către patronate, vizează lipsa unui canal alternativ pentru depunere, blocând curgerea termenului de aprobare tacita, prevăzut de OUG 31/2025.

Astfel, în locul debirocratizării și al unui proces simplificat, investitorii se lovesc, conform documentului transmis deputaților, de o realitate absurdă:

 • ferestre de depunere de 3–4 minute pe zi;

 • platforme nefuncționale luni întregi;

 • programări disponibile la 9–10 luni distanță.

Cu alte cuvinte, Statul român a reușit să transforme digitalizarea într-un sistem de raționalizare a accesului la administrație.

Nu doar că nu rezolvă cererile la timp, dar în multe cazuri, nici măcar nu le permite să fie depuse. Iar fără depunere, nu curge nici termenul legal de 30 de zile pentru aprobarea tacită. 

Blocajul nu e accidental, ci construit

Documentul de fundamentare semnat de organizațiile amintite suspectează că blocajul nu ar fi o simplă disfuncționalitate, ci rezultatul unui mecanism deliberat.

Iar problema nu se oprește la digitalizare. Autoritatea Aeronautică solicită avize pentru o gamă largă de proiecte. 

Dar în lipsa unor hărți publice clare privind zonele de restricție, orice proiect – indiferent de înălțime sau amplasare – este trimis în mod reflex către avizare. 

În condițiile în care instituția procesează, conform propriilor declarații, circa 3500 de solicitări anual. Socotind doar zilele lucrătoare, media ar fi de 12-14 cereri analizate zilnic, infim față de numărul de cereri la nivel național, rezultatul inevitabil fiind un blocaj structural.

Soluțiile există, dar trebuie implementate

Organizațiile semnatare ale documentului propun, prin amendamente, un set coerent de măsuri care ar debloca rapid situația, impactul verificat în Marea Britanie arătând o reducere cu 60% a timpilor de răspuns din partea autorităților.

Astfel, solicitările vizează:

 • Limitarea avizului AACR strict la proiectele care pot afecta siguranța zborului;

 • Eliminarea caracterului exclusiv al platformei digitale, pentru a permite depuneri alternative;

 • Introducerea unui mecanism clar de aprobare tacită, aplicabil inclusiv AACR;

 • Publicarea hărților de restricții aeronautice, pentru a elimina mii de avize inutile;

 • Sancționarea instituțiilor care blochează accesul prin bariere tehnice;

 • Transparență publică privind dosarele întârziate.

Dacă digitalizarea nu funcționează, reveniți la dosarul cu șină

Poate cea mai ironică și tristă concluzie este și cea mai realistă: dacă platforma digitală produce întârzieri de un an doar pentru depunerea unei cereri, atunci nu mai vorbim despre progres. 

Iar într-un astfel de context, „dosarul cu șină” devine, paradoxal, o soluție mai eficientă decât o digitalizare care blochează accesul la administrație. Iar digitalizarea nu este o scuză, ci o responsabilitate.

Pentru moment, una ratată.

Google News
Comentează
București
Temperatură10°C
Variabil
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri