Preşedintele Comisiei comune parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat luni că o eventuală decizie privind diminuarea bugetului Serviciului faţă de forma transmisă de către Guvern va fi luată în Comisiile de buget-finanţe şi a explicat că în cazul în care Parlamentul aprobă, consideră că SRI trebuie să propună CSAT o redimensionare a activităţii sale potrivit Agerpres.
"Am dat un aviz favorabil pe documentele pe care le-am avut. Nu am fost sesizaţi cu niciun amendament (...) Am văzut în spaţiul public acest amendament şi înţeleg că în Comisia de sănătate s-a dat un aviz favorabil. Decizia va fi luată, pentru că raportul se discută la Comisia de buget-finanţe (...). Este obligaţia statului faţă de angajaţii statului, în speţă angajaţii SRI, să asigure salariile, pensiile. De aici încolo, alte cheltuieli privind chirii, utilităţi, dotări, sigur că în funcţie de decizia Guvernului sau a Parlamentului se poate modifica (...). În contextul în care se alocă mai mulţi sau mai puţini bani pentru cheltuielile de personal sau la cheltuielile cu pensiile, la rectificare este foarte clar că Guvernul trebuie să asigure resurse pentru ca statul să poată să îşi plătească funcţionarii", a spus Manda după avizarea de către Comisia SRI a bugetului acestei instituţii.
Manda a precizat că nu poate să spună dacă este o problemă de securitate naţională reducerea bugetului SRI.
"Nu ştiu dacă va face o reformă SRI. Nu este de competenţa comisiei să facă acest lucru. Eventual, poate să propună în CSAT (...) reorganizarea. Nu pot să evaluez eu dacă este o problemă de securitate naţională. (...) Am primit asigurări din partea domnului director adjunct al SRI că în acest moment resursele alocate pot duce la îndeplinirea misiunilor pe care le au. (...). Dacă proiectul va fi mai mare sau mai mic decât proiectul discutat în CSAT, e clar că SRI trebuie să se redimensioneze în creştere sau în scădere. Lucrul acesta nu poate să-l facă SRI singur. E obligat să meargă la CSAT şi să propună modificări de organigramă, de obligaţii, de sarcini, de priorităţi, de culegere de informaţii", a susţinut el.
Manda a adăugat că Parlamentul are dreptul de a aduce amendamente proiectului de buget pe care îl propune Guvernul pentru SRI.
"Avizul CSAT este pe un proiect de buget, Parlamentul are libertatea şi dreptul faţă de proiectul pe care îl propune Guvernul să intervină cu amendamente. De fiecare dată, în ultimii 14 ani, de când eu sunt în Parlament, bugetul nu a ieşit din Parlament exact aşa cum a ieşit din Guvern. Au fost amendamente", a mai afirmat Manda.
Senatorul PSD a menţionat că nu a avut cu liderul PSD, Liviu Dragnea, o discuţie referitoare la acest amendament de diminuare a bugetului SRI.
Luni, Comisia comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru controlul activităţii SRI a avizat favorabil bugetul instituţiei în forma transmisă Parlamentului de către Guvern.
Potrivit preşedintelui comisiei, senatorul Claudiu Manda, avizul pentru bugetul SRI a fost dat cu voturi 6 "pentru" şi 2 "împotrivă".
Bugetul propus pentru 2019 este de peste 2,4 miliarde lei, în creştere cu 4,82% faţă de execuţia preliminată din 2018.
Totodată, tot luni, Comisiile reunite pentru sănătate au aprobat amendamentul referitor la programul de sănătate privind vitamina D, iniţiat de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
Potrivit amendamentului, se suplimentează bugetul Ministerului Sănătăţii cu suma de 295.000.000 lei credite bugetare şi credite de angajament pentru programele 'Vitamina D', "Panorama" şi teste markeri tumorali şi se diminuează bugetul SRI cu aceeaşi sumă.
De asemenea, amendamentul prevede şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 230.000.000 de lei, credite de angajament şi bugetare, la Capitolul 56.01 - "Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei".
Aceşti bani sunt propuşi pentru majorarea sumelor alocate de la bugetul de stat pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, fondurile fiind destinate implementării de către Casa Naţională de Sănătate a programului 'Diabet juvenil'. Surse de finanţare sunt: 150.000.000 lei prin diminuarea bugetului SRI, 30.000.000 de lei prin reducerea bugetului SIE şi 50.000.000 lei de la capitolul "Ordine publică şi siguranţă naţională" de la SPP.
Diminuarea bugetului SRI nu a fost amendată în Comisie
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.161
Cockteilul „perfect” care ar putea duce la o explozie a prețurilor la alimente: profeție sumbră a economiștilor
1.161

868
DOCUMENT Birocrație cu programare peste un an: cum blochează Statul investițiile din România?
868

3.912
ANAF își prinde propriii inspectori: cinci funcționari au lucrat pentru firmele pe care trebuiau să le verifice
3.912

44
Angajați ai Fiscului, suspectați de incompatibilitate. ANAF sesizează ANI și anunță controale interne mai stricte
44

4.002
Prima reacție a președintelui, după ce OCDE a invitat România în organizație: „Ne poate furniza asistențǎ tehnicǎ în elaborarea unor politici cheie”
4.002

3.359
USR pulverizează pachetul de asistență socială al PSD: "Ar trebui lăsaţi să voteze ei bugetul, împreună cu AUR"
3.359

42
Profesorul Cristian Socol: Cum înțelegem ceea ce se întâmplă? 10 întrebări și răspunsuri despre economia globală și impactul războiului din Iran
42

5.101
Raport OECD: România intră în anii austerității dure. Taxe și mai mari pe proprietăți, pensii mai târziu, economia împinsă spre schimbări radicale
5.101

72
Mutare uriașă în sistemul bancar european. UniCredit vrea să preia Commerzbank într-o tranzacție de zeci de miliarde
72

2.672
Ministrul Florin Manole pune în fața premierului Bolojan "armata" de pensionari și copii: Nu vom renunța! România are bani! / PSD merge înainte cu pachetul de solidaritate pentru persoanele vulnerabile
2.672

9.267
Bolojan anunță schimbarea dură care vine în economie: fără reforme fiscale și creșterea vârstei de pensionare, economia României nu rămâne sustenabilă
9.267

6.501
Dublu atac lansat de Trump, atât pe plan intern în SUA, cât și pe plan extern: „Am dreptul absolut!”
6.501

1.188
Vacanța de Paște bate la ușă – Hotelierii se întrec în oferte pentru toate buzunarele: cât costă un sejur la mare, munte sau în Delta Dunării
1.188
















Comentează