Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Din cauza lui Victor Ponta, liberalii au taxe mai mari în partid

sigla pnl

Conducerea PNL vrea ca membrii de partid ale căror salarii au fost majorate de la 1 august să achite cotizaţii mai mari. E vorba de vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Parlamentului ale căror venituri au crescut la 14.000 de lei, la începutul lunii. Liderii PNL consideră că aceştia ar trebui să contribuie cu mai mulţi bani faţă de ceilalţi parlamentari fără funcţii de conducere în Legislativ. Suma ar ajunge, potrivit unor surse din partid, la 4.500 de lei şi jumătate din indemnizaţia lunară.

Până acum, toţi aleşii, indiferent de funcţiile deţinute în Legislativ, aveau venituri relativ egale: între 5.000 şi 6.000 de lei.

De la 1 august, 26 de parlamentari, membri ai Birourilor Permanente, primesc indemnizaţii care ajung la 14.000 de lei.

Şapte dintre ei sunt liberali. Surse PNL susţin că aceştia vor fi obligaţi să contribuie cu mai mulţi bani în conturile partidului.

Cristian Bodea, senator PNL, chestor al Senatului: „Partidul ne face, lui îi datorăm totul. Trebuie să contribuim ca partidul să aibă surse de finanţare pentru campanie, pentru comunicare, toate astea costă”.

Cristian Bodea plăteşte, în prezent, o cotizaţie lunară de 700 de lei, la filiala PNL de Bihor. Nu este deranjat de intenţia conducerii PNL, cu o condiţie: „Dacă ar fi pe perioada asta până se pun în acord şi celelalte salarii, ar fi ok. Dar dacă rămâne pe viaţă, înseamnă că noi am câştiga mai puţin decât un parlamentar normal, în condiţiile astea”.

Un alt coleg, secretar al Senatului, varsă lunar 300 de lei în conturile filialei din Alba. El ridică o altă problemă: discriminarea parlamentarilor fără funcţii în Legislativ.

Alexandru Pereş, senator PNL, secretar al Senatului: „Dacă indemnizaţia mea creşte, categoric atunci şi procentul acela pe care îl plătesc acum ca membru al Partidului Naţional Liberal o să trebuiască să fie mai mare”.

Nici la Camera Deputaţilor, aleşii nu se împotrivesc ordinului de partid.

Ioan Bălan, deputat PNL, chestor Camera Deputaţilor: „Mi se pare firesc, până la urmă ai ajuns acolo, pe postul acesta, cu susţinerea partidului şi e firesc ca şi partidul să beneficieze dacă e cazul”. Totuşi, chestorul liberal are cotizaţii restante la partid.

Ioan Bălan: „La un moment dat plăteam, după aceea nu am mai plătit. Din primăvară până acum nu am plătit nimic”, scrie digi24.ro

În urmă cu un an şi jumătate, PNL a decis ca fiecare filială a vechiului PNL să achite lunar 4.500 de lei, pentru ca partidul să îşi poată plăti datoriile de 3 milioane de euro. Documentele de la finalul anului trecut indicau datorii ale noului PNL, de aproximativ 6 milioane de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.