DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Diplomația europeană, în alertă în urma conflictului din Gaza - Josep Borrell anunță o reuniune de urgență a miniștrilor de externe

Facebook
Josep Borrell

Miniştrii Uniunii Europene de Externe vor organiza marţi (18 mai) o videoconferinţă de urgenţă cu privire la intensificarea luptelor dintre Israel şi palestinieni, a anunţat duminică ministrul de externe al UE, Josep Borrell, notează mediafax.

„Având în vedere escaladarea continuă a conflictului dintre Israel şi Palestina şi numărul mare de victime civile, convoc marţi o conferinţă video extraordinară a miniştrilor de Externe ai UE. Vom coordona şi vom discuta modul în care UE poate contribui cel mai bine la încetarea violenţei”, a scris Josep Borrell pe Twitter.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, aproximativ 145 de palestinieni, printre care 41 de copii, au fost ucişi şi 1.100 răniţi de luni, de când a început conflictul.

Şi în Israel au murit 10 persoane şi 636 au fost rănite în atacurile din ultimele zile.

Premierul Benjamin Netanyahu a promis că va continua ofensiva asupra grupului militant atât timp cât va fi necesar.

"Focul va fi întâmpinat cu foc," a declarat Netanyahu sâmbătă seara. "Această operaţiune militară va continua atât timp cât va fi nevoie până când ne vom atinge obiectivele şi vom aduce pace şi siguranţă tuturor cetăţenilor israelieni," a mai spus spus Netanyahu pentru Jerusalem Post şi preluat de DPA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.