Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Diplomaţii au amânat votul Consiliului de Securitate al ONU privind ultima moţiune de încetare a focului în Gaza

gaza civili

În urma unui veto în Consiliul de Securitate al ONU asupra unei rezoluţii americane privind necesitatea unei "încetări imediate şi susţinute a focului" în războiul dintre Israel şi Hamas, ca parte a unui acord privind ostaticii, un nou vot asupra unui text alternativ a fost amânat pentru luni, afirmă surse diplomatice, citate de AFP.

Amânarea votului, planificat iniţial pentru sâmbătă, este menită să permită continuarea discuţiilor asupra proiectului, spun sursele citate, conform news.ro.

Proiectul de rezoluţie a Consiliului de Securitate prezentat de Statele Unite privind o "încetare imediată a focului" nu a fost adoptat din cauza vetourilor Rusiei şi Chinei.

De la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, Statele Unite s-au opus utilizării termenului "încetarea focului" în rezoluţiile ONU, blocând trei astfel de texte.

Acestea au decis în cele din urmă să supună la vot vineri noul text, care menţiona "necesitatea unei încetări a focului imediate şi durabile" "în legătură cu eliberarea ostaticilor încă reţinuţi".

Rusia şi China au opus veto rezoluţiei, denunţând, la fel ca şi ţările arabe, formularea ambiguă, care nu cerea direct o încetare a focului. Hamas a salutat aceste veto-uri, denunţând "formularea înşelătoare" a textului american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.