Direcţia de Sport a organizat zeci de evenimente fără niciun ban de la minister în Tulcea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-10-2022

Actualizat: 04-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: youtube

Directorul DJST, Liviu Urlih, a declarat, pentru AGERPRES, că, în ultimii zece ani, bugetul anual al instituţiei pe care o conduce a scăzut treptat de la 100.000 de lei.

"Dacă în urmă cu zece ani aveam un buget de 100.000 de lei pentru activităţi sportive, de la an la an acest buget s-a redus şi în fiecare an ziceam că mai rău nu se poate. Uite însă că am ajuns în anul de graţie 2022 în care bugetul pentru activităţile sportive a fost zero", a afirmat Liviu Urlih.

În ciuda acestei situaţii, DJST Tulcea a organizat anul acesta 47 de evenimente din cele 50 planificate, celelalte trei fiind anulate de către organizatori.

"Ca număr de competiţii sportive pe care le-am realizat, dacă în anii prepandemici, media activităţilor sportive era undeva la 80, în anii pandemiei au scăzut la 15-20 de activităţi, anul acesta ne-am revenit şi am desfăşurat 47 de activităţi sportive dintr-un număr total de 50 planificate", a menţionat directorul DJST.

Potrivit acestuia, la cele 47 de activităţi sportive din judeţ au participat 4.050 de persoane.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri