Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Direcţia Naţională Anticorupţie: Acord de cooperare cu Biroul de Stat pentru Investigaţii din Ucraina

DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, vineri, că, în contextul conflictului militar şi al situaţiei excepţionale în care se găsesc autorităţile judiciare din Ucraina, a fost semnat un acord de cooperare între DNA şi Biroul de Stat pentru Investigaţii din ţara vecină.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, după semnarea în anul 2019 a unui acord de cooperare cu Biroul Naţional de Investigaţii (NABU) din Ucraina, care efectuează investigaţii în cauzele de corupţie, în contextul conflictului militar şi al situaţiei excepţionale în care se găsesc autorităţile judiciare din această ţară, DNA a considerat important să extindă cooperarea şi cu Biroul de Stat pentru Investigaţii (SBI) din Ucraina, structură specializată în investigarea infracţiunilor comise de înalţii funcţionari, potrivit Agerpres.

"Astfel, joi, cu ocazia vizitei efectuate în Ucraina, procurorul şef al DNA Crin-Nicu Bologa s-a întâlnit cu directorul Biroului de Stat pentru Investigaţii Oleksii Sukhachov. Au fost discutate modalităţi concrete de cooperare între cele două instituţii, mai ales în contextul stării de război din ţara vecină, şi a fost semnat acordul de cooperare care pune bazele unei colaborări mai strânse între cele două instituţii în domeniul schimbului de informaţii şi sprijin reciproc în investigarea infracţiunilor de natură transfrontalieră", se precizează în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.