Actualul director al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), Ioan Ionel Mureşan, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, a încheiat cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj un acord de recunoaştere a vinovăţiei, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului. Conform sursei citate, procurorii au constatat că Ioan Mureşan, în calitate de director general al SC Transurbis SA Zalău, persoană juridică cu capital majoritar de stat, la care acţionar unic este Consiliul Local Zalău, în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2009 şi ianuarie 2012, respectiv februarie 2012 şi septembrie 2012, în timpul exercitării atribuţiilor legate de realizarea obiectului de activitate al societăţii care este transportul public de călători, a obţinut atât direct în calitate de angajat cu contract individual de muncă lunar, cât şi indirect, prin intermediul unei firme private, în total 19.500 lei, foloase materiale de la o altă companie privată din Zalău.
Concret, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, Ioan Mureşan a ţinut contabilitatea celor două firme private, în perioada când acestea erau în relaţii contractuale cu SC Transurbis SA Zalău. Prin acordul de recunoaştere a vinovăţiei s-a stabilit o pedeapsă principală de 8 luni închisoare şi pedepsele complementare a interzicerii exercitării dreptului de a alege şi de a fi ales, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, conform Agerpres.
Procurorii au mai propus amânarea aplicării pedepsei pentru un termen de supraveghere de doi ani. Cu acordul încheiat a fost sesizată Judecătoria Zalău. Ioan Ionel Mureşan s-a aflat la conducerea Transurbis în perioada 2008-2012, iar din februarie 2013 este director general al AJOFM Sălaj.































Comentează