Directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce Tribunalul Cluj a admis sâmbătă seara propunerea procurorilor DNA de a emite mandat pe numele său.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.
Procurorii DNA l-au reţinut sâmbătă pe Daniel Don, director executiv AJOFM Cluj, pentru luare de mită şi fals în declaraţii, ambele în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada ianuarie 2013 - noiembrie 2015, Daniel Don, în calitate de director executiv, a pretins şi a primit, în mod repetat, sume de bani totalizând peste 884.000 lei, bani care provin din bugetele unor proiecte finanţate din fonduri europene, prin programele POSDRU şi FEAG.
"Din actele cauzei rezultă faptul că în activitatea de implementare a proiectelor în care AJOFM Cluj are calitatea de beneficiar sau partener erau cooptate de către Daniel Don persoane provenind din rândul angajaţilor AJOFM, subordonaţi ai acestuia ori din rândul foştilor angajaţi suspendaţi din funcţie, aceştia fiind desemnaţi în calitate de experţi ai proiectelor.
Remuneraţiile experţilor care compun echipa de management şi respectiv echipa de implementare constituie cheltuieli ale proiectelor, cuprinse ca atare în bugete drept cheltuieli cu resursa umană şi sunt suportate din fondurile provenind din bugetul Uniunii Europene. Întrucât potrivit prevederilor legale directorul Daniel Don nu poate fi remunerat în cadrul proiectelor, din probele administrate rezultă că acesta pretindea o parte din veniturile încasate de subordonaţii săi", susţin procurorii.
Anchetatorii au constatat că Daniel Don, în calitate de funcţionar public, are obligaţia completării declaraţiei de avere în cuprinsul căreia, sub sancţiunea atragerii răspunderii penale pentru infracţiunea de fals în declaraţii, trebuie să apară activele financiare.
"Urmare a analizării declaraţiilor de avere completate de către Daniel Don la datele de 14 aprilie 2014, aferent veniturilor obţinute pe parcursul anului 2013, şi respectiv la 8 aprilie 2015, corespunzător veniturilor obţinute în cursul anului 2014, s-a reţinut că funcţionarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare", a mai reţinut DNA.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea SRI. AGERPRES
Directorul executiv AJOFM Cluj, arestat preventiv
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

395
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
395

441
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
441

23
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
23

3.029
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
3.029

1.992
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.992

41
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
41

3.403
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.403

54
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
54

6.785
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.785

2.475
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.475

58
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
58

67
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
67

2.488
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.488
















Comentează