Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Directorul general al UniCredit exclude redeschiderea discuţiilor privind Monte dei Paschi di Siena

unicredit

Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a exclus marţi o reluare a discuţiilor cu Trezoreria privind vânzarea băncii de stat Monte dei Paschi di Siena (BMPS), transmite Reuters.

"Negocierile s-au încheiat. Îmi pare rău în legătură cu asta, dar s-au terminat", a declarat Orcel, la postul de televiziune RaiNews24, după ce a participat la reuniunea anuală a Băncii Centrale a Italiei, potrivit Agerpres.ro.

După ce a salvat de la faliment Monte dei Paschi di Siena în 2017, în schimbul a 5,4 miliarde de euro, Trezoreria italiană a promis că îşi va reduce participaţia de 64% până la mijlocul lui 2022, cel mai târziu. Discuţiile dintre autorităţile italiene şi UniCredit cu privire la o posibilă preluare a Monte dei Paschi di Siena s-au încheiat anul trecut fără un acord.

De asemenea, Orcel a adăugat că Rusia, unde UniCredit deţine a 14-a mare bancă a ţării, nu mai reprezintă o problemă pentru creditorul italian, după ce în primul trimestru a pus deoparte bani pentru acoperirea potenţialelor pierderi.

UniCredit, care are aproximativ 4.000 de angajaţi şi 1.500 de clienţi de tip corporate în Rusia, a decis să deprecieze valoarea operaţiunilor sale din Rusia cu aproape două miliarde de euro în primul trimestru al acestui an. Rivala Intesa, care are o prezenţă mai limitată în Rusia, are o expunere de credit în valoare de aproximativ patru miliarde de euro.

Ambele bănci italiene au anunţat deja că încearcă să îşi reducă şi mai mult expunere pe Rusia, în condiţiile în care sancţiunile au îngreunat găsirea unui cumpărător pentru subsidiarele lor ruseşti.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.