DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Directorul Organizaţiei Internaţionale a Muncii: Impactul pandemiei a fost devastator

pandemie

Directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Guy Ryder a catalogat luni drept "catastrofal" impactul pandemiei de COVID-19 asupra sectorului muncii, adăugând că acest impact a fost cu mult mai grav decât cel al crizei financiare mondiale din 2008, transmite Reuters.

De asemenea, Guy Ryder a atras atenţia supra unei reveniri economice inegale după pandemie, alimentată parţial de inegalităţile semnificative în distribuirea vaccinurilor, scrie Agerpres.ro.

"Impactul a fost devastator, catastrofal. Pe ansamblu, pentru toţi cei care muncesc, este vorba de o criză de patru ori mai gravă decât cea provocată de criza financiară din 2008-2009", a declarat Guy Ryder la debutul reuniunii ministeriale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

"Pe măsură ce ne uităm la procesul de recuperare în care unele economii cresc rapid, sunt create cu viteză mare noi locuri de muncă, cred că trebuie să fim conştienţi despre cât de inegală va fi revenirea dacă va continua pe traiectoria actuală", a mai spus directorul OIM.

Săptămâna trecută, OIM, o agenţie din subordinea Organizaţiei Naţiunilor Unite, a estimat că cel puţin 220 de milioane de persoane ar urma să rămână neocupate la nivel global în acest an, iar locurile de muncă pierdute din cauza pandemiei nu vor fi recuperate cel puţin până în 2023.

În perioada 7-19 iunie, la Geneva are loc reuniunea anuală a membrilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.